I************ J******* D* J******* S****** - P*** R***********
PetentH**** V*******
IntimatAdmite cererea de înlocuire a amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Înlocuieşte amenda contravenţională în cuantum de 100lei, aplicată contravenientului prin procesul verbal seria JO nr. 0378965 din data de 11.12.2011 întocmit de I.J.J. Suceava cu sancţiunea prestării a 10 (zece) ore de activitate în folosul comunităţii. Contravenientul va fi folosită la activităţi de întreţinere, curăţenie şi igienizare pe raza mun. Suceava, jud. Suceava. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.10.2012.
Faţă de lipsa de procedură cu intimata, În vederea soluţionării cauzei, Se va efectua adresă petentului prin care i se va solicita să indice domiciliul actual al intimatei în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu aceasta şi să depună la dosar copia somaţiei şi a titlului executoriu emise în vederea executării amenzii contravenţionale. Se va efectua adresă către Primăria mun. Suceava pentru a depune la dosar copia somaţiei şi a titlului executoriu emise în vederea executării amenzii contravenţionale. Amână cauza la data de 16 octombrie 2012, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile.