P***** N******
Apelant InculpatP***** G***** M******
Intimat Parte civilăP***** M****
Intimat Parte civilăS****** I**
Intimat Reprezentant legalS****** G***
Intimat Reprezentant legalRespinge cererea formulată de inculpat, prin apărător, privind schimbarea încadrării juridice a faptei din art.174-175 lit. c C.p. în art.183 C.p. In baza art. 174-175 lit. c C.p. cu aplicarea art.74 şi 76 C.p. condamnă pe inculpatul P***** N******, la 13 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev, de art. 64 lit. a teza II şi b C.p. In baza art.71 C.p. interzice inculpatului pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza II şi b C.p. Menţine starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C.p. deduce prevenţia acestuia de la 20.08.2012 la zi. Obligă inculpatul la 150 lei, prestaţie lunară în favoarea minorei P***** M****na fiică, născută la 07.12.1997 începând cu 05.12.2011 şi până la majoratul acesteia. Ia act că partea vătămată P***** G***** M****** nu s-a constituit parte civilă în cauză. Obligă inculpatul 2500 lei cheltuieli judiciare către stat din care 150 lei reprezintă onorariu apărătorului din oficiu desemnat pentru minora Puişor Mariana şi 50 lei reprezintă onorariu apărător oficiu, cotă procentuală, avocat Cărăbaş Ana Maria. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi cei prezenţi şi de la comunicare pentru inculpat şi pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţa publică din 13 decembrie 2012.
Hotarare 188/2012 din 13.12.2012Amână pronunţarea la 13 decembrie 2012
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.12.2012Amână pronunţarea la 6 decembrie 2012
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.11.2012pENTRU A CLARIFICA SITUAŢIA MINOREI
Incheiere de sedinta din 15.11.2012Pentru administrarea probelor. Menţine starea de arest a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 01.11.2012Pentru lipsa relaţiilor
Incheiere de sedinta din 11.10.2012Pentru lipsă de procedura cu partea civilă
Incheiere de sedinta din 27.09.2012Menţine starea de arest
Incheiere de sedinta secreta din 13.09.2012Admite cererea de abţinere
Incheiere abtinere din 10.09.2012