T**** C***** A*****
Recurent InculpatAdmite recursul inculpatului T**** C***** A***** declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 22.05.2012, pronunţată de Judecătoria Câmpulung, în dosarul nr. 2289/205/2012. Casează în întregime încheierea atacată. Rejudecând admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar. În baza art. 160/2 alin.3 Cod procedură penală, pe timpul liberării provizorii inculpatul este obligat să se supună măsurilor prevăzute de lit.a)-e), respectiv : a) să nu depăşească limita teritorială fixată, respectiv judeţul Argeş, decât în condiţiile stabilite de instanţă; b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de instanţă, respectiv Poliţia Municipiului Câmpulung, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; În baza art. 160/2 alin.3/1 Cod procedură penală impune inculpatului să nu se apropie de persoanele împreună cu care a comis faptele, să nu comunice cu acestea, direct sau indirect. Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcarea cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. O copie a prezentei hotărâri se va comunica inculpatului, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte acesta, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, potrivit art.160/2 alin.4 rap. la art. 145 alin.2/1 Cod procedură penală. Dispune punerea de îndată în libertate inculpatului T**** C***** A***** de sub puterea mandatului nr. 7 din data de 25.04.2012 emis de Judecătoria Câmpulung, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2012, la Tribunalul Argeş - Secţia Penală.