Dosar 2289/241/2012 din 31.10.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2289/241/2012
Data dosar:
31.10.2012
Instanta:
Judecătoria Horezu
Departament:
Horezu
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.06.2013 la ora 09:00

    Complet: C4 CIVIL
  • Condamnare

    În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată; Condamnă pe inculpatul C**** I**, fiul lui Mihai şi Filofteia, născut la data de 24.03.1969 în comuna Frânceşti, judeţul Vâlcea, domiciliat în comuna Frânceşti, satul Genuneni, judeţul Vâlcea, studii superioare, economist la Primăria Comunei Tomsani, fără antecedente penale, la o pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, pe durata executării pedepsei. În baza art. 861 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni închisoare, stabilit conform art. 862 Cod penal. În baza art. 863 alin. 1 Cod penal, dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 863 alin. 3 Cod penal, impune inculpatului, pe durata termenului de încercare să nu conducă nici un vehicul. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevăzute de art. 864 alin. 1 şi 2 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. În baza art. 191 Cod de procedură penală; Obligă inculpatul la plata sumei de 594 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţata în şedinţa publică, astăzi, 05 iunie 2013, la sediul Judecătoriei Horezu, judeţul Vâlcea.

    Hotarare 129/2013 din 05.06.2013
  • Sedinta din data de 08.05.2013 la ora 09:00

    Complet: C4 CIVIL
  • Amână cauza

    amână cauza la data de 5 iunie 2013 pentru lipsa de apărare a inculpatului.

    Incheiere de sedinta din 08.05.2013
  • Sedinta din data de 17.04.2013 la ora 09:00

    Complet: C 3 (PENAL,CIVIL,FF,CAF, MRF, PENAL FOND 3)
  • Amână cauza

    scordă termen pentru lipsa martorilor

    Incheiere de sedinta din 17.04.2013
  • Sedinta din data de 03.04.2013 la ora 09:00

    Complet: C 3 (PENAL,CIVIL,FF,CAF, MRF, PENAL FOND 3)
  • Amână cauza

    acordă termen pentru lipsa avocatului inculpatului şi a martorilor

    Incheiere de sedinta din 03.04.2013
  • Sedinta din data de 27.02.2013 la ora 09:00

    Complet: C 3 (PENAL,CIVIL,FF,CAF, MRF, PENAL FOND 3)
  • Amână cauza

    citează martorii lipsă

    Incheiere de sedinta din 27.02.2013
  • Sedinta din data de 30.01.2013 la ora 09:00

    Complet: C 3 (PENAL,CIVIL,FF,CAF, MRF, PENAL FOND 3)
  • Amână cauza

    acordă termen pentru administrarea probatoriului

    Incheiere de sedinta din 30.01.2013
  • Sedinta din data de 16.01.2013 la ora 09:00

    Complet: C 3 (PENAL,CIVIL,FF,CAF, MRF, PENAL FOND 3)
  • Amână cauza

    acordă termen la solicitarea avocatului inculpatului de a pregăti apărarea

    Incheiere de sedinta din 16.01.2013
  • Sedinta din data de 10.12.2012 la ora 11:00

    Complet: C VIII
  • Amână cauza

    amână cauza faţă de cererea de amânare formulată de inculpat, de a-şi angaja avocat

    Incheiere de sedinta din 10.12.2012

Flux dosar


Actualizare GRPD