I***** V*****
ReclamantL**** P*********
PârâtI***** G*******
IntervenientI***** D******
IntervenientRespinge acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul ca nefondată. Obligă reclamanta la plata către pârât a sumei de 1240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.02.2013.
Hotarare 1194/2013 din 28.02.2013Stabileşte taxa judiciară de timbru aferentă cererii de intervenţie formulată de către numiţii I***** G******* şi I***** D****** în cuantum de 171 lei, timbru judiciar 3 lei. Se vor cita în calitate de intervenienţi numiţii I***** G******* şi I***** D****** în vederea discutării admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie şi cu menţiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar aferente cererii de intervenţie, sub sancţiunea anulării ca netimbrată precum şi cu menţiunea de a indica ce fel de cerere de intervenţie înţeleg să formuleze precum şi temeiul de drept al acestei cereri. Amână judecarea cauzei la data de 28 februarie 2013, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, se vor cita intervenienţii I***** G******* şi I***** D******. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 ianuarie 2013.
Incheiere de sedinta din 24.01.2013Pune în vedere pârâtului să asigure prezenţa martorului Leşan Dumitru la termen sub sancţiunea decăderii din probă. Se va cita martorul Apostol Ioan a lui Andrei de la domiciliul din com. Arbore, str. Solcii, jud. Suceava, sub sancţiunea amendării în caz de neprezentare. Amână cauza la data de 24 ianuarie 2013, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 6 decembrie 2012.
Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Încuviinţează pentru reclamantă proba testimonială cu 2 martori şi îi pune în vedere reclamantei să depună la dosar, prin serviciul registratură în termen de 5 zile lista cu numele şi domiciliul martorilor. Pune în vedere reclamantei să asigure prezenţa unuia din martori la termen sub sancţiunea decăderii din probă. Încuviinţează pentru pârât proba testimonială cu 2 martori, unul Creangă Viorica, iar pentru cel de al doilea martor îi pune în vedere pârâtului să depună la dosar, prin serviciul registratură în termen de 5 zile lista cu numele şi domiciliul martorului. Pune în vedere pârâtului să asigure prezenţa unuia din martori la termen sub sancţiunea decăderii din probă. Încuviinţează pentru pârât proba cu interogatoriul reclamantei I***** V***** şi pune în vedere acestuia să aibă asupra sa pentru termenul următor, lista cu întrebări propuse pentru interogatoriu civil al reclamantei. Pune în vedere reclamantei I***** V***** să se prezinte la termenul următor, sub sancţiunea aplicării prevederilor art. 225 Cod procedură civilă. Amână cauza la data de 6 decembrie 2012, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 octombrie 2012. Preşedinte, Grefier,
Încuviinţează cererea şi acordă termenul solicitat. Pune în vedere pârâtului ca până la termenul următor să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru judiciar în cuantum de 390 lei şi timbru judiciar de 3 lei aferente cererii reconvenţionale, sub sancţiunea anulării. De asemenea să motiveze capătul de cerere privind daunele morale. Fixează termen de judecată pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar formulată de petenta I***** V***** pentru data de 25 octombrie 2012, în şedinţa camerei de consiliu. Pune în vedere reclamantei să dea o declaraţie pe propria răspundere în conformitate cu dispoziţiile art. 14 al.1 din O.U.G. nr. 51/2008. Se va emite adresă către Primăria com. Arbore în vederea întocmirii unui referat de anchetă socială la domiciliul reclamantei I***** V*****. Se va emite adresă către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Suceava pentru a ne comunica dacă petenta I***** V***** figurează cu bunuri şi venituri impozabile la nivelul anului 2011 şi în caz afirmativ să ne indice cuantumul acestora şi provenienţa lor. Prorogă verificarea competenţei pentru termenul următor. Amână cauza la data de 25 octombrie 2012, ora 08:30, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 6 septembrie 2012.