S* O** P***** S*
ReclamantD***** S*****
PârâtIa act de renunţarea reclamantei la judecarea acţiunii în temeiul art.246 Cod procedură civilă. Cu drept de recurs în 15 zile la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.09.2013
Incheiere finala dezinvestire din 02.09.2013Pune în vedere reclamantei, prin avocat, să depună la dosarul cauzei, până la termenul de judecată acordat, dovada achitării taxei de timbru judiciar de 1611 lei şi timbru judiciar de 5,00 lei, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată modificată, ca netimbrată, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din aceeaşi lege, şi toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în susţinerea cererii, în două exemplare, inclusiv pentru comunicare pârâtei, certificate pentru conformitate cu originalul, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei prevăzută de art. 155 ind.1 Cod procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 22.04.2013