B******* V******* A*****
InculpatS********** P*** R***
InculpatF**** I*** V*******
Parte vătămatăS********** D*****
Parte responsabilă civilmenteS********** A****
Parte responsabilă civilmenteCondamnat inculpatul Bolboacă Valentin Adrian la pedeapsa de 3 ani inchisoarecu suspendarea sub supraveghere. Condamnat inculpatul S********** P*** R*** la 1 an şi 8 luni închisoare cu suspendarea condiţionată. Obligat inculpaţii la despăgubiri şi cheltuieli judiciare. Cu recurs.
Pentru obţinerera de relaţii cu privire la celelalte fapte săvârşite de inculpatul Sămărtineanîn dauna părţii vătămate Turcu, relaţii ce se vor solicita de la Biroul executări penale, instanţa acordă termen la data de 13.11.2012
Pentru asigurarea dreptului la apărare al inculpatului B******* V******* A*****, dar şi pentru ca partea vătămată să depună la dosarul cauzei dovezi în susţinerea pretenţiilor civile formulate în cauză, dar şi pentru repetarea procedurii de citare cu părţile responsabile civilmente, instanţa fixează termen la data de 9.10.2012.