L*** G*******
ReclamantG**** F********* - C*********** G****** B********
PârâtRespinge acţiunea. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 29 Octombrie 2013, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Hotarare 4489/2013 din 29.10.2013Încuviinţează cererea formulată de pârât, prin reprezentant, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a depune la dosar înscrisuri doveditoare cu privire la reîncadrarea reclamantului în funcţia deţinută. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 29.10.2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit disp. art. 153 C. pr. civ. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 24.09.2013Încuviinţează cererea de amânare pentru a lua cunoştinţă de conţinutul cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor pe care este întemeiată, formulată de pârâtă, prin reprezentant. Pune în vedere pârâtei, prin reprezentant, să depună la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, toate înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei contestate. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 24 septembrie 2013, pentru când se citează reclamantul cu menţiunea de a depune la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, toate înscrisurile pe care îşi întemeiază acţiunea, precum şi să facă dovada comunicării către pârâtă a cererii de chemare în judecată, însoţită de înscrisurile pe care este întemeiată. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi 28 Mai 2013, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, Complet specializat contencios administrativ si fiscal.
Incheiere de sedinta din 28.05.2013