P******** D* P* L**** T********* B****
ApelantG**** P****
Intimat InculpatŞ***** I*****
Intimat Parte vătămatăG**** B******* C******* p*** c****** B****** P******
Intimat Parte vătămatăG**** M**** p*** c****** B****** P******
Intimat Parte vătămatăadmite cererea
Incheiere finala dezinvestire din 10.11.2014Condamnă pe inc. G**** P****, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-175 al. 1 lit. c C.penal cu aplicarea art. 74 lit. a,c şi 76 al. 2 c.penal şi art. 320/1 c. pr. penală la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 6 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a IIa şi lit. b C.penal. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C.penal pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 al. 2 C.penal. În baza art. 88 C.penal deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive din 8.03.2012 la zi. Conform art. 350 C. pr. penală menţine starea de arest a inculpatului. În temeiul art. 7 rap. la art. 4 lit. b din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat pentru depozitarea lor în sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Potrivit art. 14, art. 346 C. pr. penală ia act că partea vătămată Ş***** I***** nu se constituie parte civilă. Obligă pe inculpat să plătească o contribuţie lunară de întreţinere către curatorul Benchea Petrică în favoarea minorilor Grosu Maria, născută la 15.08.1994, şi Grosu Benamin Cristian, născut la 14.01.2007, după cum urmează: - suma de 90 lei către minora Grosu Maria, începând cu data de 7.03.2012 şi până la majorat (15.08.2012), - suma de 90 lei către minorul Grosu Beniamin Cristian, începând cu data de 7.03.2012 şi până la majorat. În baza art. 191 al. 1 C. pr. penală obligă pe inculpat să plătească statului suma de 900 lei cheltuieli judiciare (700 lei în faza de urmărire penală). Constată că inculpatul a fost asistat de apărător din oficiu – Buricea M. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare cu partea vătămată şi cu curatorul minorilor şi de la comunicare cu inculpatul. Pronunţată în şedinţă publică din 29.06.2012.
amână pronunţarea la data de 29.06.2012.
termen 19.06.2012 ora 9,00 C17 direct, administrare probe Menţine starea de arest a inculpatului.
În baza art. 300/1 din Codul de procedură penală menţine starea de arest a inculpatului G**** P****, aflat în Arestul IPJ Bacău. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales. În baza art.192 al. 3 cpp cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.04.2012, în prezenţa inculpatului arestat.