L***** A*********
ReclamantZ******** A****
PârâtZ******** M*****
PârâtRespinge cererea, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 16.04.2013.
Hotarare 576/2013 din 16.04.2013Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, interogatoriu pârâţilor şi proba cu 2 martori, iar pentru pârâţi încuviinţează cererea acestora de audiere a 2 martori, în contraprobă. Dispune citarea martorilor nominalizaţi, la adresele indicate. Pune în vedere pârâţilor să se prezinte necitaţi la termenul următor în vederea administrării interogatoriului, sub sancţiunea prev. de art. 225 C.pr.civ. Pentru administrarea probatoriului, Amână judecarea cauzei la 16 aprilie 2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Martie 2013
Incheiere de sedinta din 12.03.2013Respinge cererea ca rămasă fără obiect. Cu drept de reexamninare în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 11.03.2013.
Incheiere de sedinta din 11.03.2013Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să depună la dosar în timp util dovezile necesare în vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, respectiv : dovada veniturilor sale pe ultimele două luni anterioare formulării cererii, în cazul în care nu realizează venituri să prezinte o adeverinţă de venit eliberată de organul fiscal local, declaraţie pe proprie răspundere că nu a mai beneficiat de ajutor public judiciar în ultimele 12 luni, iar în cazul în care locuieşte şi se întreţine singură, să dea o declaraţie pe proprie răspundere în acest sens. În vederea soluţionării cererii reclamantei de acordare a ajutorului public judiciar, Amână judecarea cauzei la 12 martie 2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Februarie 2013
Incheiere de sedinta din 12.02.2013Pune în vedere reclamantei, prin apărător, ca până la termenul următor să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 1075, 2 lei şi timbru judiciar în valoare de 5 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. În vederea satisfacerii timbrajului şi pentru a da posibilitatea pârâţilor să ia la cunoştinţă de conţinutul cererii precizatoare, Amână judecarea cauzei la 12 februarie 2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Ianuarie 2013
Incheiere de sedinta din 15.01.2013Îndreptarea erorii materiale cu privire la numele de familie al pârâţilor, acesta fiind Zărnoianu şi nu Zărnoiu. Pune în vedere reclamantei, ca până la următorul termen de judecată, să precizeze în scris, care este motivul de nulitate absolută/relativă, respectiv dacă este vorba de dol, lipsa consimţământului sau ineficacitatea pentru neexecutarea sarcinilor, sub sancţiunea suspendării prev. de art. 1551 C.pr.civ. De asemenea, să evalueze fiecare capăt de cerere la valoarea patrimoniului testatorului. Pentru a se preciza cererea de chemare în judecată, Amână judecarea cauzei la 15 ianuarie 2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Noiembrie 2012