P*** I****
ReclamantG******** N**** T*****
PârâtRespinge excepţiile invocate de pârâtă prin întâmpinare. Admite, în parte, acţiunea promovată de reclamanta P*** I****, în contradictoriu cu pârâta Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 18 Tulcea, având ca obiect drepturi băneşti. Obligă pârâta la calcularea şi plata către reclamantă a sumelor constând în diferenţa dintre drepturile cuvenite conform disp. Legii nr. 221/2008 şi drepturile efectiv încasate începând cu data de 01.09.2009 şi până la data de 31.12.2009, sume reactualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii. Obligă unitatea de învăţământ pârâta la reîncadrarea salarială a reclamantei începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispoziţiilor Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice luând în considerare salariile de bază aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008. Obligă pârâta să calculeze şi să acorde reclamantei diferenţele dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite potrivit reîncadrării conform Legii nr. 330/2009 dispusă anterior, pentru perioada 01.01.2010–31.08.2010. Respinge pretenţiile reclamantei aferente perioadelor 28.05.2009-31.08.2009 şi 01.09.2010-31.12.2010. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
amana pronuntarea la data de 23.07.2012
Amână cauza şi acordă termen pentru a se emite adresă către pârâtă să comunice dacă are personalitate juridică şi dacă este şi ordonator de credite.