N***** I******
InculpatÎnch./ În baza art.195 Cod procedură penală admite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în hotărârea judecătorească pronunţată la data de 08 noiembrie 2012 de Judecătoria Roşiorii de Vede, în cauza penală nr.2345/292/2012, privind pe inculpatul NI, în sensul că în antetul acesteia se va trece „SENTINŢA PENALĂ NR.228” şi nu „SENTINŢA CIVILĂ NR. 228”, cum greşit s-a tehnoredactat. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 21 noiembrie 2013.
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.11.2013SP.228/ În baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002® cu aplicarea art.320/1 Cod procedură penală, modificat şi completat, condamnă pe inculpatul N***** I******, la 10 ( zece) luni închisoare. În baza art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului şi-i stabileşte termen de încercare de 2 ani şi 10 luni, în temeiul art.82 Cod penal. Pe durata termenului de încercare pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni. Ca pedeapsă accesorie interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal în condiţiile art.71 alin.5 Cod penal. Obligă pe inculpat la 270 lei cheltuieli judiciare statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 noiembrie 2012.
Hotarare 228/2012 din 08.11.2012