S* T***** A*** S**
ReclamantA************ F******* P***** M****
PârâtA************ F********* P****** P******
PârâtAdmite acţiunea precizată. Anulează decizia de calcul nr. 95771/2012 şi obligă pe pârâta AFM să restituie reclamantei suma de 1230 lei cu dobândă conform art. 124 C. proc. fiscală, în condiţiile art. 117 C. proc fiscală. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi 10.12.2012
Amână judecarea cauzei pentru lipsă de procedură şi acordă termen la data de 10 decembrie 2012, pentru când se citează părţile, reclamanta cu menţiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 43 lei şi de a depune timbru judiciar în valoare de 0,6 lei, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată ca netimbrată, conform disp.art. 20 din Legea 146/1997, precum şi de a depune la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, contractul de vânzare-cumpărare pentru a se verifica dacă autoturismul provine dintr-un stat membru al UE, iar pârâtele cu copia cererii de chemare în judecată. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 Noiembrie 2012, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.