P*** I****
ReclamantP*** P**** D*****
PârâtAdmite acţiunea. Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor asupra imobilului situat în Bucureşti, sector 4, înscris în CF nr.216619-C1-U44 al oraşului Bucureşti Sector 4, asupra căruia părţile sunt coproprietare în cotă de 5/8 părţi reclamanta şi de 3/8 părţi pârâtul, în valoare totală de 293.521 lei, în sensul că îl atribuie în întregime, în deplină proprietate şi liniştită posesie în favoarea reclamantei. Obligă reclamanta la plata către pârât a unei sulte în cuantum de 110.070,37 lei, în termen de 4 luni de la data rămânerii definitive şi irevocabile a prezentei sentinţe. Fără cheltuieli de judecată. Cu apel în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.10.2013.
Hotarare 11064/2013 din 29.10.2013EROARE
Admite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale din cuprinsul dispozitivului încheierii din data de 28.03.2013, pronunţată în dosarul cu nr. 23490/4/2012, aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti în sensul că, în dispozitiv, la al doilea alineat, în loc de „Dispune plata eşalonată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.400 lei, în 36 de rate lunare egale de câte 125 lei, până la data de 25 a fiecărei luni, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată” se va citi „Dispune plata eşalonată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.400 lei, în 36 de rate lunare egale de câte 150 lei, până la data de 25 a fiecărei luni, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată” Prezenta încheiere face parte integrantă din încheierea pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în Camera de Consiliu din data de 28.03.2013, în dosarul nr. 23490/4/2012. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.04.2012.
Incheiere indreptare eroare materiala din 04.04.2013Admite în parte cererea de reexaminare. Dispune plata eşalonată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.400 lei, în 36 de rate lunare egale de câte 125 lei, până la data de 25 a fiecărei luni, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.03.2013.
Incheiere de sedinta din 28.03.2013Admite sesizarea din oficiu Preschimbă termenul stabilit pentru soluţionarea cererii de reexaminare ajutor public judiciar, la data de 28.03.2013. Se va cita petenta Pitu Ioana cu menţiunea că „se poate prezenta în vederea soluţionării cererii de reexaminare ajutor public judiciar”. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.03.2013.
Incheiere de sedinta din 21.03.2013Admite în parte cererea de asistenţă judiciară formulată de reclamanta P*** I****. Dispune plata eşalonată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.400 lei, în 10 rate lunare egale de câte 540 lei, până la data de 25 ale lunii, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată ca netimbrată. Cu cerere de reexaminare în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.02.2013.
Incheiere de sedinta din 19.02.2013