Dosar 2362/338/2012 din 27.09.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2362/338/2012
Data dosar:
27.09.2012
Instanta:
Judecătoria Zărnești
Departament:
Judecatoria Zarnesti
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.12.2013 la ora 09:00

    Complet: C1 - PENAL- AP
  • Soluţionare

    În baza art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a şi art.76 alin.1 lit.d C.Pen., condamnă pe inculpatul P**** A******** M*****, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei. Face aplicarea art.71 raportat la art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b C.Pen. În baza art.81 C.Pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicată prin prezenta sentinţă pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni, stabilit conform art.82 C.Pen. În baza art.71 alin.5 C.Pen. suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate prin prezenta sentinţă pe durata termenului de încercare. În baza art.359 alin.1 C.Proc.Pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 C.Pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare. În baza art.191 alin.1 C.Proc.Pen. obligă inculpatul P**** A******** M***** la plata către stat a sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 50 lei, reprezinta onorariu aparator din oficiu – avocat Voinescu Cristina. Onorariul aparatorului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertaţilor Cetaţeneşti. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.12.2013.

    Hotarare 222/2013 din 11.12.2013
  • Sedinta din data de 27.11.2013 la ora 09:00

    Complet: C1 - PENAL- AP
  • Amână cauza

    amână pronunţarea la 11.12.2013

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.11.2013
  • Sedinta din data de 12.11.2013 la ora 09:00

    Complet: C1 - PENAL
  • Amână cauza

    amână pronunţarea la 27.11.2013

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2013
  • Sedinta din data de 08.10.2013 la ora 09:00

    Complet: C1 - PENAL
  • Amână cauza

    probe

    Incheiere de sedinta din 08.10.2013
  • Sedinta din data de 24.09.2013 la ora 09:00

    Complet: C1 - PENAL
  • Amână cauza

    probe

    Incheiere de sedinta din 24.09.2013
  • Sedinta din data de 10.09.2013 la ora 09:00

    Complet: C2 - PENAL
  • Amână cauza

    probe

    Incheiere de sedinta din 10.09.2013
  • Sedinta din data de 03.06.2013 la ora 09:00

    Complet: C2 - PENAL
  • Amână cauza

    probe

    Incheiere de sedinta din 03.06.2013
  • Sedinta din data de 13.05.2013 la ora 09:00

    Complet: C2 - PENAL
  • Amână cauza

    lipsă ap.inculpatului

    Incheiere de sedinta din 13.05.2013
  • Sedinta din data de 15.04.2013 la ora 09:00

    Complet: C2 - PENAL
  • Amână cauza

    probe

    Incheiere de sedinta din 15.04.2013
  • Sedinta din data de 11.03.2013 la ora 09:00

    Complet: C2 - PENAL
  • Amână cauza

    probe

    Incheiere de sedinta din 11.03.2013
  • Sedinta din data de 04.02.2013 la ora 09:00

    Complet: C2 - PENAL
  • Amână cauza

    probe

    Incheiere de sedinta din 04.02.2013
  • Sedinta din data de 10.12.2012 la ora 09:00

    Complet: C2 - PENAL
  • Amână cauza

    adm probe

  • Sedinta din data de 12.11.2012 la ora 09:00

    Complet: C2 - PENAL
  • Amână cauza

    adm probe

Flux dosar


Actualizare GRPD