T*** S***** A********
ReclamantA************ F********* P****** A M*********** P******
PârâtA************ F******* P***** M****
PârâtAnulează acţiunea ca netimbrată. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi 17.12.2012
Hotarare 3805/2012 din 17.12.2012Amână judecarea cauzei pentru lipsă de procedură şi acordă termen la data de 17 decembrie 2012, pentru când se citează părţile, reclamantul cu menţiunea de a face dovada achitării diferenţei taxei judiciare de timbru în cuantum de 43 lei şi de a depune timbru judiciar în valoare de 0,6 lei, sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată ca insuficient timbrată, conform disp.art. 20 din Legea 146/1997, precum şi de a depune la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, decizia de calcul a taxei pe poluare, chitanţa care face dovada plăţii taxei şi contractul de vânzare-cumpărare pentru a se verifica dacă autoturismul provine dintr-un stat membru al UE, iar pârâtele cu copii ale cererii de chemare în judecată. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 Noiembrie 2012, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.