S********* S****** A****
ReclamantU******* D* A******** M***** S****** Ş****
PârâtC******** J******* A****
PârâtS********* S****** A**** - P***** F******* L**** A******
ReclamantS********* S****** A**** - P***** Ţ******* I*****
ReclamantDosar nr. 23895/109/2012 ÎNCHEIERE 15.09.2014 Admite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în practicaua, considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr.330/10.03.2014 a Tribunalului Argeş, pronunţate în dosarul nr.23895/109/2012, în sensul menţionării corecte a numelor reclamanţilor, respectiv ale intervenineţilor VĂCĂLIE GABRIELA CARMEN, BOBIC ELENA, POSEDARU GABRIELA, APOSTU GHEORGHE şi PÎRVU IONUŢ FLORIAN, în loc de „Văcărie Gabriela Carmen, Behic Elena, Poşedaru Gabriela, Apostu Ghiorghe şi Parvu Ionuţ Florian”, cum greşit s-a menţionat. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15.09.2014.
Incheiere indreptare eroare materiala din 15.09.2014Admite în parte acţiunea. Admite în parte cererile de intervenţie în interes propriu. Obligă pârâta Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Şuici să calculeze şi să plătească reclamanţilor şi intervenienţilor, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, sporul pentru condiţii deosebit de periculoase în cuantum de 75% începând cu data de 1.01.2010, respectiv începând cu data angajării pentru Ghiţa Adriana, Radu Mihaela, Besnea Constantin, Şiia Georgeta şi Dinicila Iolanda-Florentina. Obligă pârâtul C******** J******* A**** să vireze fondurile necesare plăţii drepturilor solicitate. Respinge ca neîntemeiată cererea intervenienţilor privind cheltuielile de judecată. Definitivă şi executorie de drept. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10.03.2014.
Hotarare 330/2014 din 10.03.2014Amana pronuntarea la 10.03.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2014Incuviinteaza cererea formulata de aparatorul intervenientilor prin care solicita acordarea unui nou termen de judecata pentru a depune la dosar originalul precizarii semnata de toti intervenientii personal, si anume ca înteleg sa renunte la capatul de cerere privind acordarea sporului de 15 % Amana judecarea prezentei cauze la 03.03.2014. Partile au termen în cunostinta. Cu recurs odata cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27.01.2014, la Tribunalul Arges, Sectia pentru Conflicte de Munca si asigurari sociale.
Incheiere de sedinta din 27.01.2014Respinge cererea de suplimentare a probatoriului, relatiile solicitate fiind neconcludente solutionarii cauzei. Amana judecarea cauzei la 27.01.2014 pentru cand pune în vedere intervenientilor sa depuna la dosar precizarea pusa în vedere prin încheierea de sedinta din 9.12.2013 si anume „ sa precizeze punctul b. din cererea completatoare aflata la fila 106 din dosar în sensul de a indica în concret denumirea sporului , temeiul legal în baza caruia îl solicita si perioada pentru care solicita acest spor”, sau sa depuna la dosar precizare semnata de toti intervenientii personal ca înteleg sa renunte la capatul de cerere privind acordarea sporului de 15% asa cum s-a solicitat de catre aparatorul acestora. Partile au termen în cunostinta. Cu recurs odata cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27.01.2014, la Tribunalul Arges, Sectia pentru Conflicte de Munca si asigurari sociale.
Incheiere de sedinta din 13.01.2014Incuviinteaza cererea formulata de reprezentantul Sindicatului prin care solicita acordarea unui nou termen de judercata pentru a se comunica înscrisul depus astazi catre parata U******* D* A******** M***** S****** Ş****. Pune în vedere intervenientilor, sa precizeze punctul b. din cererea completatoare aflata la fila 106 din dosar în sensul de a indica în concret denumirea sporului, temeiul legal în baza caruia îl solicita si perioada pentru care solicita acest spor. Pune în vedere paratei U******* D* A******** M***** S****** Ş**** , fata de precizarile formulate de reclamanti si intervenienti, avand în vedere solicitarile din întampinarea sa, sa formuleze eventualele cereri de introducere în cauza a tertilor în conditiile C.pr. civ. . Amana judecarea prezentei cauze la 13.01.2014. Partile au termen în cunostinta. Cu recurs odata cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09.12.2013, la Tribunalul Arges, Sectia pentru Conflicte de Munca si asigurari sociale.
Incheiere de sedinta din 09.12.2013Admite cererea formulata de aparatorul paratei prin care solicita acordarea unui nou termen de judecata pentru imposibilitate de prezentare. Comunica precizarea formulata de intervenienti catre parata avand în vedere ca este vorba de o completare a cererii initiale . Amana judecarea prezentei cauze la 09.12.2013. Partile au termen în cunostinta. Cu recurs odata cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25.11.2013, la Tribunalul Arges, Sectia pentru Conflicte de Munca si asigurari sociale.
Incheiere de sedinta din 25.11.2013Amână judecarea cauzei la 25.11.2013 pentru a da posibilitatea paratilor sa ia cunostinta de continutul precizarilor la actiune formulate de Sindicat si intervenienti. Revine cu adresa catre angajator pentru a comunica instantei diferenta de cuantum ( suma în lei) dintre sporul pentru conditii deosebite acordat în decembrie 2009 şi cel acordat în ianuarie 2010; respectiv sa comunice instantei daca a existat o diferenta în bani între sporul acordat în decembrie 2009 si cel acordat în ianuarie 2010. Cu recurs odata cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Octombrie 2013, la Tribunalul Arges, Sectia pentru Conflicte de Munca si asigurari sociale.
Incheiere de sedinta din 28.10.2013Admite în principiu cerererile de intervenţie în interes propriu, aflate la f. 11 si 43 ale dosarului, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile art.49-50 C.pr.civ., intervenientii fiind conceptati si citati în cauza. Fata de întampinarea paratilor, pune în vedere sindicatului si intervenientilor prin aparator sa-şi precizeze cererile, respectiv sa indice daca solicita plata drepturilor salariale cu titlu de spor . Emite adresa catre angajator pentru a comunica instantei daca reclamantii si intervenienti sunt salariatii sai şi pe ce perioada, precum si daca acestia au beneficiat de sporul pentru condiţii deosebit de periculoase în decembrie 2009 si în ce cuantum, respectiv procent, precum si începand cu 01.01.2010, în ce cuantum si procent, în situatia în care nu au beneficiat, sa indice pe cat posibil motivul. Amână judecarea cauzei la 28.10.2013 . Cu recurs odata cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Octombrie 2013, la Tribunalul Arges, Sectia pentru Conflicte de Munca si asigurari sociale.
Incheiere de sedinta din 07.10.2013Admite cererea pentru imposibilitate de prezentare formulata de aparatorul intervenientilor ANCUTA ELENA- SILVIA, BOBIC GHEORGHE, APOSTU GHIORGHE, ONEA MARIA si SELARU ECATERINA. Pune în vedere reclamantului sa depuna la dosar adeverinte din care sa reiasa ca reclamantii membri de sindicat au fost salariatii UNITATII DE ASISTENTA MEDICO-SOCIALA SUICI în perioada indicata în cererea de chemare în judecata. Citeaza intervenientii NEACSA- ENACHESCU FILOFTEIA CATALINA, BREZAN MARIA, DUMITRESCU CARMEN EMILIA, BARBOIU ELENA, MIHAI LUMINITA, MIHAI CONSTANTIN, BEZNEA CONSTANTIN, VASILE ELENA, RADU MIHAELA, GHINESCU MARIA, PARVU IONUT FLORIAN, GHITA ADRIANA, TINCA ADRIANA DANIELA, PREDA NICULINA cu mentiunea de a indica un reprezentant comun în vederea îndeplinirii actelor de procedura. Amână judecarea cauzei la 07.10.2013, pentru când Sindicatul pârâţii si intervenientii ANCUTA ELENA- SILVIA, BOBIC GHEORGHE, APOSTU GHIORGHE, ONEA MARIA, SELARU ECATERINA si NEACSA- ENACHESCU FILOFTEIA CATALINA prin semnarea personal a citatiei au termen în cunoştinţă. Cu recurs odata cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.09. 2013, la Tribunalul Arges, Sectia pentru Conflicte de Munca si Asigurari Sociale.
Incheiere de sedinta din 16.09.2013Admite cererea pentru lipsa de aparare formulata de U******* D* A******** M***** S****** Ş****. Concepteaza şi citează în calitate de intervenienti în interes propriu pe numiţii NEACSA-ENACHESCU FILOFTEIA CATALINA, BREZAN MARIA, DUMITRESCU CARMEN EMILIA, BARBOIU ELENA, MIHAI LUMINITA, MIHAI CONSTANTIN, BEZNEA CONSTANTIN, VASILE ELENA, RADU MIHAELA, GHINESCU MARIA, ANCUTA ELENA-SILVIA, BOBIC GHEORGHE, APOSTU GHIORGHE, ONEA MARIA, SELARU ECATERINA, PARVU IONUT FLORIAN, GHITA ADRIANA, TINCA ADRIANA DANIELA, PREDA NICULINA. Citează parata U******* D* A******** M***** S****** Ş**** cu cererile de interventie si cu mentiunea de a formula întampinare si de asemenea cu mentiunea de a comunica daca reclamantii si intervenientii au fost angajatii acestei unitati începand cu data de 1.10.210 - la zi si daca au beneficiat de sporul solicitat, pentru conditii deosebit de periculoase în procent de 75% din salariul de baza. Se va comunica catre paratul C******** J******* A**** o copie a actiunii Amână judecarea cauzei la 16.09.2013, pentru când Sindicatul şi pârâţii au termen în cunoştinţă. Cu recurs odata cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Iunie 2013, la Tribunalul Arges, Sectia pentru Conflicte de Munca si Asigurari Sociale.
Incheiere de sedinta din 10.06.2013