B***** B***
InculpatB***** B*** f*****
InculpatÎn baza art.87 alin.1 din O.U.G.195/2002 cu aplicarea art.3201 C.proc.pen. , art.74 C.pen. şi art.76 lit.d C.pen. condamnă pe inculpatul B***** B*** – la pedeapsa închisorii de 2 luni , pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul , având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală . Conform art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a şi b Cod Penal . În baza art.81 şi 71 alin.5 Cod Penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o durată de 2 ani şi 2 luni , termen de încercare stabilit în condiţiile art.82 Cod Penal . În baza art.359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art.83 Cod Penal privitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei . În baza art. 191 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare avansate de stat , din care 200 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu desemnat de instanţă . Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare .
În vederea deliberării, amână pronunţarea pentru data de 26.10.2012.
TERMEN la data de 19.10.2012,pentru a se efectua adresă Biroului de avocaţi Mediaş pentru desemnarea unui apărător din oficiu.