P******** D* Ă* L**** Î***** C**** D* C****** Ş* J*******
ApelantD*** G***** I*****
Apelant InculpatD*** M******
Intimat InculpatD***** E**** M****
Intimat Parte vătămatăD********** G******
Intimat Parte vătămatăÎn baza art.13 alin. 1, 2 şi 3 teza a II-a din Legea 678/2001( modificată şi completată) condamnă pe inculpatul D*** G***** I*****, la 10 (zece) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori. În baza art. 864 alin. 2 Cod penal, revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului D*** G***** I***** prin sentinţa penală nr.109 din 17.06.2008 pronunţată de Judecătoria Bolintin Vale şi dispune executarea acesteia în întregime, în regim de detenţie, şi care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată prin prezenta. Inculpatul execută în total pedeapsa de 13 (zece) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal ca pedeapsă complementară. În baza art.71 Cod penal pe durata executării pedepsei principale se interzic inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b din Codul penal, ca pedeapsă accesorie. În baza art.88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 12.01.2012 la zi -25.07.2012. În baza art. 350 Cod procedură penală menţine arestarea preventivă a inculpatului. În baza art.17 alin.3 Cod procedură penală rap. la art.348 Cod procedură penală şi art.1349 din Noul Cod civil. obligă pe inculpat să plătească minorei D***** E**** M****, asistată de reprezentat legal suma de 5.000 lei cu titlul de despăgubiri pentru daune morale. În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d din Codul de procedură penală achită pe inculpata D*** M******, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, faptă prev. şi ped. de art.13 alin. 1 , 2 şi 3 teza a ll-a din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată. În baza art.19 alin.1 din Legea 678/2001( modificată şi completată) confiscă în folosul statului de la inculpatul Duţă George Irinel suma de 400 lei dobândită în urma săvârşirii infracţiunii. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul D*** G***** I***** să plătească statului 1350 lei cu titlul de cheltuieli judiciare, din care : suma 200 lei reprezintă onorariu apărător oficiu la urmărirea penală (av. Căpran Paul, 300 lei onorariu apărător oficiu pentru inculpatul Duţă George Irine la instanţa de fond, 300 lei onorariu apărător oficiu pentru partea vătămată la instanţa de fond sume ce se vor avansa din fondurile anume alocate de Ministerul Justiţiei. În baza art.189 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu al inculpatei D*** M****** în cuantum de 200 lei se va avansa din fondurile anume alocate de Ministerul Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.07.2012.
amână pronunţarea la data de 25.07.2012
În baza art.3002 Cod procedură penală rap.la art. 160b alin.3 Cod procedură penală ; Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul D*** G***** I*****, , arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 3/UP/13.01.2012 emis de Tribunalul Giurgiu şi menţine arestarea preventivă a inculpatului. Măsura se va comuna la locul de deţinere al inculpatului. Cu drept de recurs în 24 ore de la comunicare. Fixează termen de judecată pentru fondul cauzei la data de 18.07.2012 pentru când se va cita inculpatul LA Penitenciarul Giurgiu şi martorii Vişa Alexandru şi Ciobanu Alexandra – cu mandate de aducere.
cerere amânare lipsă martori
Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului şi menţine arestarea preventivă a acestuia. Cu drept de recurs în 24 ore de la comunicare.
Respinge propunerea procurorului de şedinţă din cadrul DIICOT Biroul Teritorial Giurgiu privind arestarea preventivă în cursul judecăţii a inculpatei D*** M******. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Termen 25.04.2012 pentru când se vor cita martorii.
În baza art.300/2 rap. la art. 160 alin.3 Cod procedură penală; Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul şi menţine arestarea preventivă a inculpatului. Măsura se va comuna la locul de deţinere al inculpatului.
A se vedea termenul din 22.02.2012, cauza a fost repartizată aleatoriu completului PFGMC1 ca urmarea a admiterii cererii de abţinere formulată de preşedintele completului PFGMC 4.
cerere amânare lipsă procedură
În baza art.300/1 alin.3 rap. la art. 160 Cod procedură penală; Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul D*** G***** I*****, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 3/UP/13.01.2012 emis de Tribunalul Giurgiu şi menţine arestarea preventivă a inculpatului. Măsura se va comunica la locul de deţinere al inculpatului. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia iar onorariul apărătorul din oficiu în cuantum de 100 lei se va avansa din fondurile special alocate de Ministerul Justiţiei. Cu drept de recurs în 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 01.02.2012.
Admite cererea de abţinere formulată de domnişoara judecător Codreanu Petronela. Definitivă.