R**** E********
ReclamantU*** L**** A*******
PârâtIa act de tranzacţia intervenită între părţile din dosarul nr. 2410/265/2012 al Judecătoriei Năsăud, având ca obiect – partaj judiciar, acţiune civilă formulată de reclamanta R.E., în contradictoriu cu pârâtul U.L.A. şi care are următorul conţinut: „TRANZACŢIE Între subsemnaţii : 1.R.E., în calitate de reclamantă în Dosar nr.2410/2012 al Judecătoriei Năsăud, şi 2.U.A., în calitate de pârât în Dosar nr.2410/2012 al Judecătoriei Năsăud, a intervenit următoarea tranzacţie, în vederea stingerii litigiului din Dosar nr.2410/2012 al Judecătoriei Năsăud, cu termen de judecată la data de 01 octombrie2014 . Obiectul litigiului (identic cu cel al tranzacţiei) este partajarea judecătorească a imobilului teren înscris în c.f. 7289 cu nr. cadastral 811 Sîngeorz-Băi, în suprafaţă totală de 224 mp, de natură curte comună a foştilor soţi U.A.şi R.E. Subsemnatele părţi declarăm că înţelegem să stingem litigiul dintre noi, în sensul că, partajarea judecătorească a imobilului mai sus indicat să se facă conform completării raportului de expertiză efectuat în cauză de ing. Ureche C. Ionel, după cum urmează : - lotul nr. l (culoarea roşu), în suprafaţă de 164 mp, să revină lui Ursa Augustin şi R**** E********, în indiviziune, - lotul nr.2 (culoarea verde), în suprafaţă de 37 mp, revine lui R**** E********, - lotul nr.3 (culoarea albastru), în suprafaţă de 23 mp, revine lui Ursa Augustin şi R**** E********, în indiviziune . Fiecare din părţi îşi va suporta cheltuielile de judecată, în sensul că niciuna din părţi nu solicită cheltuieli de judecată de la partea adversă . Subsemnatele părţi declarăm că înainte de semnarea tranzacţiei, am citit cuprinsul acesteia, tranzacţia corespunde voinţei şi condiţiilor stabilite de comun acord, drept pentru care semnăm mai jos. Prezenta tranzacţie s-a eliberat în 3 exemplare originale şi consfinţeşte învoiala părţilor. Un exemplar original se va depune la instanţă, pentru a se pronunţa o sentinţă potrivit tranzacţiei încheiate . Oricare dintre părţile prezentei tranzacţii se va putea prezenta în instanţă, la termenul de judecată, pentru a confirma tranzacţia încheiată . Părţile se declară de acord că, sentinţa civilă ce se va pronunţa, să nu se înscrie în cartea funciară, situaţia de carte funciară rămânând neschimbată, adică suprafaţa de 224 mp, în indiviziune, de natură curte comună . Azi, 12 septembrie 2014 . Reclamanta, Pârât, R.E. U.L.A. SS indescifrabil SS indescifrabil” Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Fără cheltuieli de judecată. Pronunţată în şedinţa publică, azi 1 octombrie 2014 . Preşedinte, C.M.
Hotarare 1990/2014 din 01.10.2014pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă
Incheiere de sedinta din 03.09.2014- pentru ca titularul completului să se pronunţe dacă se impune efectuarea unei expertize extrajudiciare.
Incheiere de sedinta din 11.06.2014Pt. respectarea principiului continuităţii completului de judecată, pt. depunera tranzacţiei
Incheiere de sedinta din 30.04.2014pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă
Incheiere de sedinta din 05.03.2014pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă
Incheiere de sedinta din 15.01.2014pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă
Incheiere de sedinta din 06.11.2013pt. efectuarea cercetării locale la data de 10.10.2013 , ora 12.00
Incheiere de sedinta din 02.10.2013Respinge cererea de acordare ajutor public judiciar formulată,
Incheiere de sedinta din 18.09.2013la T-02.10.2013 pentru efectuare cercetare locală la 22.08.2013, ora 09.00
Incheiere de sedinta din 19.06.2013cercetare locală la data de 24.05.2013-
Incheiere de sedinta din 24.04.2013-cercetare la faţa locului la 19.04.2013, ora 09.00
Incheiere de sedinta din 06.03.2013pt. a se comunica completarea la raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 06.02.2013completarea raportului de experiză extrajudiciară efectuată în cauză
Incheiere de sedinta din 28.11.2012tranzacţie
Incheiere de sedinta din 17.10.2012