B***** N******* "******* B*** M***
Petentconstată îndeplinită procedura prevăzută de art. 10 Regulamentul CE nr. 1393 /2007 .
Emiterea unei adrese către Biroul Notarial „Dragoş” Baia Mare, pentru a i se aduce la cunoştinţă faptul că au fost comunicate citaţia şi înscrisurile ataşate numitei I M, însă nu a fost restituită dovada de comunicare a acestor înscrisuri de către instanţa competentă –PESTI KOZPONTI KERULETI BIROSAG- BUDAPESA, UNGARIA
Admite cererea formulată de petentul Biroul Notarial „Dragoş”, cu sediul în Baia Mare, str. 1 Mai, nr. 1, jud. Maramureş. Dispune comunicarea citaţiei emise în dosarul succesoral nr. 9/2012 aflat pe rolul Biroului Notarial „Dragoş” Baia Mare, către numita Indrea Marta, domiciliată în Ungaria, Budapesta, str. Damjanich, nr. 36, în conformitate cu REGULAMENTUL (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13.11.2007, privind notificarea şi comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă şi comercială. Fixează termen de judecată la data de 30.03.2012, în vederea realizării acestei proceduri.
Amânat pronunţarea la 7.03.2012.
Preschimbă termenul de judecată stabilit în prezentul dosar, de la data de 20.04.2012 la data de 2.03.2012.