T**** C* S***** C*********
InculpatSoluţionat la data de 14.03.2013
În baza art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002 republicată cu aplicarea cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 1 şi 7 C.p.p. condamnă pe inculpatul TSC la 1 an închisoare. În baza art. 86 ind 1 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani stabilit în condiţiile art. 862 C.p. Pe durata termenului de încercare obligă pe inculpat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 al. 1 lit. b - d C.p., iar în baza art. 863 al. 1 lit. a C.p. îl obligă să se prezinte periodic la sediul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, la termenele stabilite de consilierii de reintegrare, precum şi obligaţia prevăzută de art. 863 alin. 3 lit. e C.p., în sensul de a nu conduce niciun vehicul. Face aplicarea art. 71 C.p. raportat la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, iar în baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 864 C.p. În baza art. 191 C.p.p. obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă cheltuieli aferente fazei de urmărire penală. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.03.2012.
Hotarare 1398/2013 din 14.03.2013Admite cererea inculpatului privind aplicarea procedurii simplificate prevăzută de art. 320 ind. 1 Cpp. Emite adresă către IPJ Argeş în vederea înaintării fişei de cazier judiciar a inculpatului Amână judecarea cauzei la 14.03.2013. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Februarie 2013.
Incheiere de sedinta din 14.02.2013Admite cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului şi acordă, în acest sens, un nou termen de judecată în vederea prezentării inculpatului care înţelege să se prevaleze de disp. art. 320 ind. 1 Cpp. Emite adresă către IPJ Argeş în vederea înaintării fişei de cazier judiciar a inculpatului. Amână judecarea cauzei la 14.02.2013. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 Ianuarie 2013.
Incheiere de sedinta din 31.01.2013