M**** A*** I*****
ReclamantB*** L***** S****
PârâtC****** A*****
PârâtC****** C******* M*****
PârâtAdmite acţiunea în parte faţă de pârâta B*** L***** S****. Respinge acţiunea faţă de pârâţii Crîşmac Adrian şi Crîşmac Cristina Monica. Obligă pe pârâta B*** L***** S**** la plata către reclamant a sumei de 5000 lei reprezentând daune morale. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.10.2013
Hotarare 8791/2013 din 31.10.2013Amână pronunţarea la 31.10.2013 pentru a se depune la dosar concluzii scrise.
Incheiere amanare initiala a pronuntariiPENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Menţine citarea martorului Dinu Valentin la adresa indicată. Emite adresă către Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Argeş, cu menţiunea de a preciza dacă reclamantul a fost cercetat disciplinar, iar în caz afirmativ să precizeze sancţiunea aplicată şi actele justificative care au stat la baza acesteia. Amână judecarea cauzei la data de 24.10.2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Septembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 05.09.2013PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Încuviinţează pentru reclamant proba cu înscrisuri şi proba cu doi martori, pe situaţia de fapt, iar pentru pârâţi proba cu înscrisuri şi proba cu un martor în persoana d-lui Albu Eusebiu, domiciliat în Piteşti, str. Trivale, bl. 18, sc. E, judeţul Argeş. Reţine obligaţia apărătorului reclamantului de a depune la dosar, în termen de 5 zile, listă cu numele şi adresele martorilor în vederea citării. Reţine obligaţia apărătorului pârâţilor de a depune la dosar, în termen de 5 zile, adresa completă a martorului propus pentru audiere, în vederea citării. Prorogă discuţiile asupra relaţiilor solicitate de apărătorul reclamantului de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Argeş şi relaţiile solicitate de apărătorul pârâţilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, după administrarea celorlalte probe. Amână judecarea cauzei la data de 05.09.2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Mai 2013.
Incheiere de sedinta din 30.05.2013