M*** M****** B*****
InculpatDosar nr.24848/212/2012 HOT. 03.07.2013 În baza art. 87 alin. 2 din OUG 195/2002, condamnă pe inculpatul M*** M****** B***** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa unor substanţe ori produse stupefiante. În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin prezenta pentru inculpat, pe o durată, reprezentând termen de încercare, de 3 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conf. art. 82 alin. 3 Cod penal. În baza art. 359 alin.1 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 359 alin. 2 Cod procedură penală, dispune emiterea unei comunicări scrise către condamnat, prin care i se atrage atenţia asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a şi de art. 64 alin. 1 lit. b Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale a închisorii. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.07.2013
Hotarare 839/2013 din 03.07.2013Amână pronunţarea la 03.07.2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.07.2013Amână pronunţarea la data de 01.07.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.06.2013Amână cauza la data de 17.06.2013 - pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului
Incheiere de sedinta din 10.05.2013Amână cauza la data de 10.05.2013 - pentru lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 05.04.2013Amână cauza la data de 05.04.2013 - pentru administrare probe. Prorogă pronunţarea asupra utilităţii probei privind efectuarea unui raport de expertiză medico-legală pentru termenul următor, după reaudierea inculpatului cu privire la aspecte ce vor lămuri utilitatea/inutilitatea mijlocului de probă. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 8.03.2013
Incheiere de sedinta din 08.03.2013Amână cauza la data de 08.03.2013 - Faţă de lipsa martorilor
Incheiere de sedinta din 25.01.2013Amână cauza la data de 25.01.2013 - pentru administrare probe
Amână cauza la data de 14 decembrie 2012 - pentru pregătirea apărării.