Dosar 24911/325/2012 din 12.09.2012

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 24911/325/2012
Data dosar:
12.09.2012
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.09.2012 la ora 09:00

    Complet: C1LC
  • admite cererea

    În temeiul art. 450 Cod proc. penală, raportat la art. 59 Cod penal, admite sesizarea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara, privind liberarea condiţionată a condamnatului L. L. M., aflat în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara, în executarea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 322/2011 pronunţată de C.A. Bucureşti – secţia I Penală, pentru săvârşirea de infracţiunii de – tâlhărie – art. 211 c.p., MEPÎ nr. 353/2011 al C.A. Bucureşti – secţia I Penală. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 353/2011 al C.A. Bucureşti – secţia I Penală, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod penal. În temeiul art. 189 alin. 2 Cod proc. penală, dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. În temeiul art. 192 alin. 3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 20 septembrie 2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD