I***** C****** D****
CondamnatÎn temeiul art. 450 Cod proc. penală, raportat la art. 59 Cod penal, admite sesizarea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara, privind liberarea condiţionată a condamnatului I. C. D., aflat în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara, în executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 48/2010 pronunţată de Tribunalul Caraş Severin pentru săvârşirea de infracţiunii de – L. privind combaterea trafic şi consum de droguri, MEPÎ nr. 62/2011 al Tribunalului Caraş Severin. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 62/2011 al Tribunalului Caraş Severin , atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod penal. În temeiul art. 192 alin. 3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 20 septembrie 2012.