P******** D* P* L**** T********* V*****
ApelantD**** C*******
Apelant InculpatP********* N***** C******
Intimat Parte civilăS******* J******* D* U****** R** V*****
Intimat Parte civilăS******** D* A******** J******* V*****
Intimat Parte civilăRespinge cererea formulată de inculpatul D**** C*******, prin avocat ales, privind schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. 1 şi art. 175 alin. 1 lit. i C. pen, în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen. În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. 1 şi art. 175 alin. 1 lit. i C. pen., Condamnă pe inculpatul D**** C******* la 8 ani închisoare. În baza art. 65 alin. 2 C. pen.; Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, respectiv; a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani. În baza art. 71 C. pen.: Inculpatul execută pedeapsa de 8 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen., şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b C. pen. cu excepţia dreptului de a alege, pe o durată de 5 ani.; În baza art. 71 C. pen., Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II a, şi lit. b,C. pen., respectiv; a) dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; În baza art. 14 şi 15 C. pr. pen., Obligă pe inculpat la 3000 lei Ron faţă de partea civilă P********* N***** C****** . În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006; Obligă pe inculpat la 899,42 lei faţă de S******* J******* D* U****** R** V***** reprezentând cheltuielile cu spitalizarea părţii vătămate P********* N***** C******. Obligă pe inculpat la 414, 80 lei faţă de S******** D* A******** J******* V***** reprezentând contravaloare transport şi acordarea asistenţei medicale părţii vătămate P********* N***** C******. În baza art. 191 C. pr. pen., Obligă pe inculpat la 600 lei cheltuieli judiciare faţă de stat în care se include şi onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 150 lei, sumă ce va fi plătită anticipat din fondul Ministerului de Justiţie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 noiembrie 2012 la sediul Tribunalului Vâlcea.
pentru administrarea probatoriului
Amână judecata la data de 17.190.2012 pentru lipsa martorilor şi pentrui a se desemna un apărător din oficiu părţii vătămate.
Amânat la data de 26.09.2012 la cererea apărătorului ales, avocat Popescu Raluca.
Amână judecata la data de 05.09.2012 pentru lipsa martorilor în circumstanţiere.
Amână judecata la data de 13.06.2012 pentru a fi audiaţi martorii.