M******* V***** C*****
CreditorAdmite cererea de încuviinţare executare silită. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.05.2012.
Admite cererea de acordare a unui termen formulată de către creditorul M******* V***** C*****. Amână soluţionarea cauzei la data de 15.05.2012. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.04.2012.
Amână soluţionarea cauzei la data de 26.04.2012. Se va emite adresă către creditorul M******* V***** C*****an, prin Biroul Executorului Judecătoresc Jugaru Constantin, prin care să i se pună în vedere ca, până la termenul următor, să depună la dosar sentinţa civilă nr. 4316 din data de 07.10.2011 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 10500/314/2010 fără ca între denumirea debitoarei din dispozitivul hotărârii, respectiv SC Proiesct Euro Consult SRL şi cea din considerente, respectiv SC Proiect Euro Consult SRL, să mai existe neconcordanţă, sub sancţiunea suspendării conform art. 1551 din Codul de procedură civilă. Dată în şedinţa camerei de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.03.2012.