T*** L******
ReclamantS****** E********
PârâtS****** F****** M******* L*******
PârâtS****** L****** F******
PârâtÎn temeiul disp.art.247 C.pr.civ. ia act de renunţarea reclamantului TUŢĂ LILIANA la însuşi dreptul pretins în contradictoriu cu pârâţii ŞTEFLEA ECATERINA, ŞTEFLEA FOTACHE MARILENA LUMINIŢA şi ŞTEFLEA LILIANA FLORICA. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică la data de 16.12.2013.
Hotarare 10119/2013 din 16.12.2013Încuviinţează reclamantei, prin apărător, proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtelor. Citează pârâtele cu menţiunea „personal ala interogatoriu” sub sancţiunea prev. de art. 225 C.pr.civ. Emite adresă către ANRP pentru a comunica dacă s-a efectuat plata în baza titlului de plată reprezentat de decizia nr. 629/15.04.2009, iar în caz afirmativ, data efectuării plăţii, persoana în contul căreia s-a efectuat plata şi unitatea bancară la care se găsea deschis contul în care s-a efectuat eventuala plată. Prorogă discutarea admisibilităţii probei cu expertiză tehnică de specialitate după depunerea obiectivelor, pentru această lucrare, de către reclamantă. Amână judecarea cauzei la 16.12.2013. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Noiembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 04.11.2013Admite cererea de amânare formulată de părţi, prin reprezentanţi convenţionali, în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă. Menţine în sarcina reclamantei obligaţia de a depune timbru judiciar în sumă de 11 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată prev. de art. 20 al.2,3 din Legea nr. 146/1997. Amână judecarea cauzei la 04.11.2013. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Septembrie 2013
Incheiere de sedinta din 09.09.2013Ia act că reclamanta, prin apărător, depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în 3611 lei pentru primul capăt de cerere, în suma de 251 lei pentru capătul 2 al cererii, în suma de 171 lei pentru capătul 3 al cererii. Menţine în sarcina reclamantei obligaţia de a depune timbru judiciar în sumă de 11 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată prev. de art. 20 al.2,3 din Legea nr. 146/1997. Admite cererea formulată de reclamantă, prin reprezentant convenţional, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi cererii reconvenţionale, comunicate astăzi în şedinţă publică. Reţine în sarcina pârâţilor, prin apărător, obligaţia de a formula precizări cu privire la întâmpinarea formulată în cauză, sub sancţiunea amendării, precum şi cu privire la cererea reconvenţională în acord cu dispoziţiile art. 112 C.pr.civ., sub sancţiunea prev. de art. 1551 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 09.09.2013. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Mai 2013.
Incheiere de sedinta din 27.05.2013