V******* B*****
Recurent InculpatL**** L******
Intimat InculpatÎn baza art. 141 din Legea nr. 295/2004, cu referire la art. 279 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal si a dispozitiilor art. 3201 Cod procedura penala condamnă pe inculpatul V******* B*****, fiul lui Marian şi Floarea, născut la data de 1.08.1979 în mun. Constanţa, domiciliat în com. Corbu, Str. Sibioarei nr. 11, jud. Constanţa, CNP *********5059, la pedeapsa de 1 (unu) an şi 4 (patru) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare fara drept de operatiuni cu arme sau munitii. În baza art. 71 Cod penal şi al art. 3 din Protocolul adiţional al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, se interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi cele prevăzute la art.64 lit.b Cod penal, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata pedepsei. În baza art. 134 din Legea nr. 295/2004, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, si a dispozitiilor art. 3201 Cod procedura penala, condamnă pe inculpatul V******* B*****, fiul lui Marian şi Floarea, născut la data de 1.08.1979 în mun. Constanţa, domiciliat în com. Corbu, Str. Sibioarei nr. 11, jud. Constanţa, CNP *********5059, la pedeapsa de 2 (doua) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere sau port de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept. În baza art. 71 Cod penal şi al art. 3 din Protocolul adiţional al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, se interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi cele prevăzute la art.64 lit.b Cod penal, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata pedepsei. Descontopeste pedeapsa de 6 (sase) ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1524/17.11.2011 pronunţată de Judecătoria Tulcea, în dosar nr. 5371/327/2011, rămasă definitivă la data de 24.01.2012 şi se repun în individualitatea lor pedepsele: 5 ani si 6 luni închisoare (fapta de fals de monede sau alte valori din 03.05.2011-04.06.2011) si 5 ani si 6 luni închisoare (fapta de inselaciune din 10.05.2011-04.06.2011). Constată că cele două infracţiuni menţionate anterior sunt concurente cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentinta penala si cu infractiunea de inselaciune pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 611/10.06.2011 pronunţată de Judecătoria Constanţa, definitivă la 4.07.2011 prin nerecurare. Toate faptele expuse sunt in stare de recidiva postexecutorie raportat la pedeapsa aplicata prin sentinta penala nr. 1199/31.05.2005 pronuntata de Judecatoria Medgidia. În baza art. 33 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, raportat la art. 36 alin. 1 Cod penal contopeşte cele două pedepse de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni de închisoare aplicate sentinţa penală nr. 1524/17.11.2011 pronunţată de Judecătoria Tulcea, în dosar nr. 5371/327/2011, cu pedepsele de 1 an si 4 luni inchisoare si 2 luni inchisoare aplicate prin prezenta sentinta si cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 611/10.06.2011 pronunţată de Judecătoria Constanţa, definitivă la 4.07.2011 prin nerecurare şi aplică inculpatului pedeapsa principală rezultantă de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni de închisoare, sporită la 6 (şase) ani de închisoare. În baza art. 71 Cod penal şi al art. 3 din Protocolul adiţional al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, se interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi cele prevăzute la art.64 lit.b Cod penal, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata pedepsei. În temeiul art. 357 alin. 2 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive dispusă în prezenta cauză, de la 5.06.2011 la zi. Conform prevederilor art. 357 alin. 2 lit. b Cod procedură penală, menţine starea de arest preventiv a inculpatului, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri judecătoreşti. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei inchisorii nr. 1683/537/327 emis de Judecătoria Tulcea şi emiterea unui nou mandat de executare. În baza art. 36 alin. 3 Cod penal, raportat la art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă finală aplicată inculpatului durata efectiv executată, de la data de 05.06.2011 la zi. În temeiul art. 191 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul V******* B***** la plata sumei de 620 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat din care 200 lei cheltuieli judiciare din faza de urmarire penala si 300 lei, onorariul avocatului din oficiu din faza de judecata ( av. Niculache Ovidiu). În baza art. 141 din Legea nr. 295/2004, cu referire la art. 279 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea dispozitiilor art. 74 lit. a Cod penal, raportat la art. 76 alin. 1 lit. d si a dispozitiilor art. 3201 Cod procedura penala condamnă pe inculpatul Lazar Leonard, fiul lui Tibulca Gheorghe şi Sidorencu Dorina, născut la data de 28.09.1969 în mun. Tulcea, domiciliat în str. Frasinului nr. 12, bloc 3, scara A, ap. 15, jud. Tulcea, CNP *********4231, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare fara drept de operatiuni cu arme sau munitii. În baza art. 71 Cod penal şi al art. 3 din Protocolul adiţional al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, se interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice precum şi cele prevăzute la art.64 lit.b Cod penal, respectiv dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata pedepsei. În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani si 4 luni, stabilit în conformitate cu art. 82 Cod penal. În temeiul art. 359 Cod procedura penala, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, în sensul că, dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune, se va revoca beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei, urmând ca acesta să execute în întregime pedeapsa ce nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a pedepsei. În temeiul art. 191 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul L**** L****** la plata sumei de 620 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat din care 200 lei cheltuieli judiciare din faza de urmarire penala si 300 lei, onorariul avocatului din oficiu din faza de judecata ( av. Sârbu Ioana). Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru partile prezente si de la comunicare pentru partile lipsa. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.07.2012
Amana pronuntarea la data de 23 iulie 2012.
Amana pronuntarea la data de 18 iulie 2012.
pentru ca inculpatul L**** L****** să-şi angajeze avocat
Termenpentru lipsa de procedura cu inculpatul L**** L******.