S***** I**
ReclamantS*** S******* F******* S**** P*** L********** P**** M***** Ş* L******** D********
PârâtAdmite acţiunea. Constată că la data de 21.07.2006, reclamantul a cumpărat de la pârâtă, pentru suma de 29.750 lei, achitată, un teren în suprafaţă de 731 m.p. situat în comuna Stâlpeni, învecinat la Nord cu drumul judeţean, la sud şi vest cu pârâta, la est cu Gara Stâlpeni şi construcţia aflată pe teren CFF în suprafaţă de 84 m.p. Prezenta hotărâre va ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 19.09.2012.
Amână pronunţarea la data de 19.09.2012.
Acordă un nou termen şi pune în vedere reclamantului, prin apărător, să depună la dosar titlul de proprietate al vânzătorului, dovada achitării preţului şi expertiza din care rezultă valoarea tehnică a imobilului. Potrivit dispoziţiilor art. 153 (1) c.pr.civ., faţă de dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la dosar la fila 28, pârâta nu va mai fi citată, prezumându-se că are termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 17.09.2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Iulie 2012