D**** I**
InculpatÎn baza art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 3201 Cpp, art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cp şi art. 76 alin. 1 lit. d Cp, condamnă pe inculpatul D**** I** la 1 an închisoare. În baza art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 3201 Cpp, art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cp şi art. 76 alin. 1 lit. e teza I Cp, condamnă pe acelaşi inculpat la 3 luni închisoare. Constată că infracţiunile anterior menţionate sunt în concurs real cu infracţiunea prevăzută de art.87 alin. 1 din OUG 195/2002, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la 2 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 42/20.03.2012 pronunţată de Judecătoria Balş. În temeiul art. 85 Cp, anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 42/20.03.2012 pronunţată de Judecătoria Balş. În temeiul art. 33 lit. a Cp raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cp, contopeşte pedepsele anterior stabilite cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 42/20.03.2012 şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. În temeiul art. 81 Cp, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 4 ani, determinat în raport de dispoziţiile art. 82 Cp, calculat de la data de 03.04.2012, conform art. 85 alin. 3 paragraful 2 Cp. În temeiul art. 359 alin. 1 Cpp, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cp, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate acordate. În temeiul art. 71 alin. 1 Cp, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cp. În temeiul art. 71 alin. 5 Cp, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cp, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate. În temeiul art. 191 alin. 1 Cpp, obligă pe inculpat la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.12.2012.
Pentru a se prezenta inculpatul în vederea audierii.
Având în vedere cererea de amânare aflată la dosarul cauzei din partea apărătorului inculpatului.
Cerere de amânare din partea inculpatului în vederea angajării unui apărător.