S* E*********** A******* S**
ReclamantI****** C*******
PârâtV******** E******
PârâtF****** V*******
PârâtD********* L***
PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. Euro Servicii Agricole S.R.L., ca neîntemeiată. Obligă reclamanta să plătească pârâtei Întreprinderea Individuală Oanţă Florian suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2014.
Hotarare 41/2014 din 23.01.2014Amână pronunţarea cauzei la data de 23 ianuarie 2014. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.01.2014Ataşarea dosarului nr.1061/214/2012. Pune în vedere reclamantei să facă dovada că Toma Mariana este împuternicită să reprezinte S.C.EUROSERVICII AGRICOLE SRL Dispune transferarea pârâtul Deaconescu Leon, de la Penitenciarul Târgu Jiu, la Penitenciarul Colibaşi şi se reia procedura de citare cu acesta la locul de deţinere. Pentru lipsă de procedură, Amână judecarea cauzei la data de 16.01.2014. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Decembrie 2013
Incheiere de sedinta din 19.12.2013Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul reclamantei. Pune în vedere reprezentantului reclamantei ca până la următorul termen de judecată ce se va acorda, să depună la dosarul cauzei certificat ONRC pentru societatea reclamantă. Pune în vedere pârâtei ÎI Oanţă Florin, ca până la următorul termen de judecată, să precizeze dacă în anul agricol 2011-2012 a lucrat terenul aparţinând pârâţilor persoane fizice, în baza unor contracte de arendare încheiate cu acestea, iar în caz afirmativ să depună la dosar contractele de arendare. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 19.12.2013, pentru când se citează pârâtul D********* L*** prin administraţia locul de deţinere, respectiv Penitenciarul Târgu Jiu, celelalte părţi având termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 26.11.2013.
Incheiere de sedinta din 26.11.2013Emite adresă către expertul desemnat în cauză Niţu Gheorghe în specialitatea agricultură, pentru a întocmi şi depune la dosarul cauzei, completarea la raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată ce se va acorda. Expertul la întocmirea lucrării va avea în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 26.11.2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 29.10.2013.
Incheiere de sedinta din 29.10.2013Pune în vedere reclamantei, prin avocat să depună la dosarul cauzei, în copie conformă cu originalul, documentele de evidenţă contabilă cu privire la lucrările pe care le susţine că le-a efectuat asupra terenurilor în litigiu, sub sancţiunea suspendări cauzei prev. de art. 1551 Cpc. Încuviinţează pentru pârâţi următoarea obiecţiune la raportul de expertiză: expertul să depună la dosarul cauzei modul de calcul pe care l-a avut în vedere la stabilirea următoarelor valori ale lucrărilor agricole: arătură de toamnă: 300 lei /ha, discuit 125 lei/ha, semănat 150 lei/ha, seminţe ovăz 0,75 lei /Kg şi va indica actele normative şi înscrisuri pe care le-a avut în vedere la efectuarea calculelor. Respinge celelalte obiecţiuni la raportul de expertiză invocate de reclamantă şi de pârâţi. Emite adresă către expert pentru a răspunde la obiecţiunile încuviinţate după ce reclamanta depune la dosarul cauzei documentele de evidenţă contabilă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 29.10.2013, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 08.10.2013.
Incheiere de sedinta din 08.10.2013Revenirea cu adresă către dl. expert Niţu Gheorghe, prin care îi pune în vedere ca până la termenul următor să efectueze şi să depună la dosar lucrarea cu respectarea disp. art 208 - 209 C.pr.civ., aducându-i la cunoştinţă participarea la desfăşurarea expertizei a d-lui expert consilier, ing. agronom Dumitrescu Cristian, din partea pârâtei Î.I.Oanţă V. Florin. Amână judecarea cauzei, în vederea administrării probatoriului încuviinţat şi acordă termen de judecată la data de 08.10.2013. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei.
Incheiere de sedinta din 03.09.2013În temeiul art. 138 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ. încuviinţează cererea pârâţilor. Pune în vedere reclamantei S* E*********** A******* S**, ca până la termenul următor să depună la dosar în cazul în care deţine, documente de evidenţă contabilă cu privire la lucrările pe care susţine că le-a efectuat asupra terenurilor în litigiu, probă pe care o apreciază ca fiind concludentă şi utilă soluţionării cauzei. Revine cu adresă către dl. expert Niţu Gheorghe, prin care îi pune în vedere ca până la termenul următor să efectueze şi să depună la dosar lucrarea cu respectarea disp. art 208 - 209 C.pr.civ., aducându-i la cunoştinţă participarea la desfăşurarea expertizei a d-lui expert consilier, ing. agronom Dumitrescu Cristian, din partea pârâtei Î.I.Oanţă V. Florin. În vederea efectuării raportului de expertiză, la cererea d-lor avocaţi de comun acord, Amână judecarea cauzei la 03 septembrie 2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 iunie 2013.
Incheiere de sedinta din 04.06.2013Respinge excepţia tardivităţii formulării cererii, invocată de reclamantă, prin apărător şi eventual decăderea pârâtei Î.I.Oanţă V. Florin din dreptul de a solicita participarea la expertiză a unui expert consilier. Revine cu adresă către dl. expert Niţu Gheorghe, prin care îi pune în vedere acestuia ca până la termenul următor să efectueze şi să depună la dosar lucrarea cu respectarea disp. art 208 - 209 C.pr.civ., aducându-i la cunoştinţă participarea la desfăşurarea expertizei a d-lui expert consilier, ing. agronom Dumitrescu Cristian, din partea pârâtei Î.I.Oanţă V. Florin. În vederea efectuării raportului de expertiză, la cererea d-lor avocaţi de comun acord, Amână judecarea cauzei la 04 iunie 2013, ora 11,00. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Aprilie 2013
Incheiere de sedinta din 23.04.2013Încuviinţează în parte obiectivele solicitate de reclamantă la expertiza în specialitatea agronomie, respectiv : identificarea terenurilor arendate reclamantei de către pârâţi şi în funcţie de suprafaţa totală a acestora expertul să calculeze contravaloarea lucrărilor agricole menţionate de către reclamanţi în cererea de chemare în judecată, cu privire la această suprafaţă, urmând a avea în vedere toate probele administrate în cauză. Respinge obiectivele nr. 2 şi nr. 5. Numeşte expert agronom, prin tragere la sorţi, pe dl Nitu Gheorghe. Stabileşte un onorariu provizoriu în sumă de 1000 lei, în sarcina reclamantei, căreia îi pune în vedere ca în termen de 5 zile să facă dovada achitării acestuia. După achitarea onorariului se emit adrese către Biroul local de expertize tehnice judiciare pentru înştiinţare desemnare expert şi către expertul desemnat pentru a efectua şi a depune la dosar lucrarea cu respectarea disp. art 208 – 209 C.pr.civ. În vederea efectuării raportului de expertiză, Amână judecarea cauzei la 23 aprilie 2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Martie 2013
Incheiere de sedinta din 26.03.2013Respinge cererea de suplimentare a probei testimoniale solicită de pârâţii persoane fizice, prin apărător şi amâna cauza în vederea administrării probei cu interogatoriu pârâtei Întreprindere Individuală Oanţă Florin. Pune în vedere reprezentantului pârâtei Întreprindere Individuală Oanţă Florin, ca până la termenul următor să răspundă în scris la interogatoriul propus de reclamantă şi să-l depună la dosar semnat şi ştampilat. Prorogă discutarea probei cu expertiză de specialitate la termenul următor. La cererea d-lor avocaţi de comun acord, Amână judecarea cauzei la 26 martie 2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Februarie 2013
Incheiere de sedinta din 19.02.2013Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, interogatoriu şi proba testimonială cu câte 2 martori, apreciindu-le pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei. Pune în vedere reclamantei, reprezentată de avocat, ca până la termenul următor să răspundă în scris la interogatoriul propus de pârâţi şi să-l depună la dosar semnat şi ştampilat. Dispune citare pârâţilor, mai puţin D********* L***, cu menţiunea prezentării la interogatoriu, sub sancţiunea prev. de art. 225 C.pr.civ. Pune în vedere reclamantei, reprezentată de avocat, să depună lista cu numele şi adresele martorilor în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Dispune citarea martorilor propuşi de către pârâţii persoane fizice. Pune în vedere pârâtei Î.I. Oanţă Florin, ca până la termenul următor să precizeze dacă în anul agricol 2011-2012 a lucrat terenul aparţinând pârâţilor persoane fizice, în baza unor contracte de arendare încheiate cu acestea, iar în caz afirmativ să depună la dosar contractele de arendare. Prorogă discutarea probei cu expertiză de specialitate, după ce se vor depune aceste contracte de arendare şi se vor administra primele categorii de probe. Pentru aceste motive, Amână judecarea cauzei la 19 februarie 2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Ianuarie 2013
Incheiere de sedinta din 15.01.2013Pentru ca reclamanta să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în mod eşalonat, potrivit dispoziţiilor încheierii de şedinţă din 10.12.2012, Amână judecarea cauzei la 15 ianuarie 2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Decembrie 2012
Admite cererea. Dispune eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru în trei rate lunare, cu scadenţa în data de 15 a lunilor decembrie 2012, ianuarie 2013 şi februarie 2013. Cu drept de reexaminare în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 10.12.2012.
Efectuarea de verificări la compartimentul registratură al instanţei, în sensul înaintării de către reclamantă a înscrisurilor în susţinerea cererii de eşalonare a plăţii taxei judiciare de timbru formulată la data de 09.10.2012, prin poştă, evidenţiate ca fiind primite la data de 21.11.2012. Amână judecarea cauzei la 11 decembrie 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Noiembrie 2012