S* C** V****** S R L -**** M******* C***** R****** C***** M********* S******* S R L
ReclamantS***** M******
PârâtAdmite excepţia de perimare. Constată perimată acţiunea. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, care se depune la Judecătoria Costeşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.11.2014.
Hotarare 1098/2014 din 20.11.2014În temeiul art. 155/1 1 C. pr. civ. suspendă judecata cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamanta a obligaţiilor impuse în sarcina sa. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.06.2013.
Incheiere suspendare din 06.06.2013Se emite adresă către reclamantă prin care i se va pune în vedere să indice, până la următorul termen de judecată, contractul în baza căruia s-a atribuit codul de abonat 90152737 şi să-l depună la dosarul cauzei, în copie; să se menţioneze care sunt facturile emise cu privire la suma de 1.509,94 lei, sumă pretinsă prin acţiune, urmând a preciza în acest sens, în cazul fiecăreia dintre ele, numărul, data emiterii, suma pentru care a fost emisă şi data scadenţei; să precizeze modul de calcul şi formula pe baza căreia s-au determinat penalităţile de întârziere pentru fiecare zi, în sumă de 2.076,34 lei. În cazul în care data scadenţei este anterioară cu mai mult de 3 ani de data sesizării instanţei (07.11.2012), urmează să facă precizări cu privire la împlinirea sau nu a termenului de prescripţie extinctivă de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, sub sancţiunea suspendării cauzei prev. de art. 1551 C. pr. civ. Totodată, îi pune în vedere, ca până la următorul termen de judecată să îndeplinească procedura de citare cu pârâta prin publicitate, prin publicarea citaţiei într-un ziar mai răspândit, conform art. 95 alin. 2 C. pr. civ. şi să depună la dosar dovada citării prin publicitate, sub sancţiunea suspendării cauzei, prev. de art. 1551 C.pr.civ. Se citează pârâta lipsă, prin afişarea citaţiei la uşa instanţei, potrivit disp. art. 95 C. pr. civ. În vederea comunicării relaţiilor solicitate, Amână judecarea cauzei la data de 06 iunie 2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 mai 2013
Incheiere de sedinta din 09.05.2013Se emite adresă către reclamantă pentru a indica domiciliul corect al pârâtei, sub sancţiunea suspendării cauzei prev. de art. 1551 C. pr. civ. Pentru a se comunica domiciliul pârâtei, Amână judecarea cauzei la 28 martie 2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 martie 2013.
Incheiere de sedinta din 07.03.2013Se citează pârâta la domiciliul său din comuna Căldăraru, sat Căldăraru, nr. 72, judeţul Argeş. Pentru lipsă de procedură, Amână judecarea cauzei la 07 martie 2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 februarie 2013.
Incheiere de sedinta din 07.02.2013Se citează reclamanta cu menţiunea de a achita taxa de timbru în sumă de 297,90 lei sub sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată ca netimbrată şi de a preciza domiciliul corect al pârâtei, sub sancţiunea suspendării cauzei prev. de art. 1551 C. pr. civ. În vederea timbrării cererii şi pentru a se comunica domiciliul pârâtei, Amână judecarea cauzei la 07 februarie 2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Ianuarie 2013.
Incheiere de sedinta din 10.01.2013