C******* F******
ReclamantS**** M*****
ReclamantC******* T*****
PârâtÎn baza art. 248 şi art. 252 C.p.civ. din 1865 constată perimată acţiunea. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2014.
Hotarare 274/2014 din 18.03.2014În temeiul art. 242 al.1 pct.2 C.pr.civ., suspendă judecata pentru lipsa părţilor. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică din 12.02.2013.
Incheiere suspendare din 12.02.2013Încuviinţează părţilor proba cu înscrisurile depuse la dosar, găsind-o pertinentă, concludentă şi utilă cauzei. În temeiul art. 129 al. 5 C.pr.civ. instanţa, din oficiu, dispune efectuarea unei expertize de identificare în coordonate cadastrale a terenului în litigiu şi întocmirea unei schiţe de plan. Dispune emiterea unei adrese către Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Argeş, prin care îi pune în vedere ca până la termenul următor să comunice numele a trei experţi care au specializarea necesară pentru a efectua lucrarea prev. de art. 32 al.3 din Legea 146/1997, ce urmează a fi avizată de OCPI Argeş. În vederea administrării probelor, Amână judecarea cauzei la 12 februarie 2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Ianuarie 2013
Pune în vedere reclamantei să facă dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în sumă de 171 lei şi a unui timbru judiciar în valoare de 3 lei, până la următorul termen de judecată, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Se citează reclamantul şi pârâta C******* T*****, pentru aceasta din urmă cu atenţionarea agentului procedural de a înmâna citaţia personal pârâtei, în cazul în care o găseşte, iar dacă nu să o afişeze, însă nu o va mai înmâna unuia dintre reclamanţi. În vederea satisfacerii timbrajului şi pentru a da posibilitatea părţilor să realizeze o înţelegere, Amână judecarea cauzei la 15 ianuarie 2012. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Noiembrie 2012