B***** C*********
Intimat ContestatorP****** L***** A M*********** R********
Recurent IntimatRespinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesual pasive a intimatei. Admite cererea, aşa cum a fost precizată. Anulează procesul - verbal contestat. Obligă intimata să plătească contestatorului suma de 60 de lei reprezentând daune materiale. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.11.2012.
Amână pronunţarea la data de 29.11.2012. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23.11.2012
Amână pronunţarea la data de 23.11.2012. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.11.2012
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de intimată, prin consilier juridic, prin care solicită instanţei acordarea unui nou termen pentru a depune la dosar înscrisuri noi în sprijinul apărării. Amână judecare cauzei la data de 16 noiembrie 2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Ia act de precizarea reclamantului în sensul că acţiunea sa are ca obiect anularea procesului verbal de constatare a staţionării/parcării neregulamentare a autovehiculelor şi remorcilor nr. 001288/20.12.2011, restituirea sumei de 60 de lei achitată cu bonul fiscal nr. 0005/20.12.2011 şi că renunţă la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată în sumă de 100 lei. Amână judecarea cauzei la data de 02 noiembrie 2012, pentru a da posibilitatea reclamantului să depună la dosarul cauzei, dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 11 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei, aferente acţiunii sale.