M** F****
InculpatM** F****
InculpatG*********** C*********
Parte vătămatăÎn baza art. 192 alin. 2 C.p. comb cu art. 3201 C.p.p., condamnă inculpatul M.F, la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 279 al. 1 C.p. comb. cu art. 3201 C.p.p., condamnă inculpatul la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art. 133 din Legea nr. 295/2004 rep. comb. cu art. 3201 C.p.p. , condamnă inculpatul la pedeapsa de 8 luni închisoare. În temeiul art. 33 lit. a constată că infracţiunile sunt concurente şi în baza art. 34 lit. b C. penal contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. În baza art. 71 al. 2 C.p. interzice inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a , teza a II-a , lit. b.C .p. În baza art. 861 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 C.p. În baza art. 863 C.p. obligă inculpatul, pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere : - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijlocele lui de existenţă; În baza art. 71 al. 5 C.p., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 88 C.p. rap. la art. 350 C.p. deduce din pedeapsa aplicată reţinerea şi arestarea preventivă din data de 19.07.2012 , la zi. În baza art. 350 al. 3 lit. b C.p.p. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr.2/20.07.2012, dacă nu este sub puterea altui mandat. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C.p. privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 118 b şi f C.p. confiscă de la inculpat arme de foc confecţionate artizanal, respectiv : uluc şi basculă; dispozitiv compus din ţeavă şi basculă; dispozitiv de armare şi percuţie şi un tub cartuş de vânătoare. În baza art. 189 comb. cu art. 191 al. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 1200 cheltuieli judiciare către stat, din care 600 lei onorariu apărători din oficiu în faza de urmărire penală - 200 pentru av. Dinulescu Florin (delegaţie nr. 240/20.07.2012 ) şi 400 lei pentru av. Manciu Laura ( delegaţie nr. 1014/19.07.2012)- vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare şi comunicare pentru părţile lipsă.
In vederea reexaminării actelor şi lucrărilor de la dosar , amână pronuntarea la data de 20 septembrie 2012.
Admis cererea. Revoca măsura arestării preventive.