S* C***** A******* S* B********
Intimat ReclamantS* A******** S**
Recurent PârâtCONSTATĂ PERIMAT RECURSUL
Hotarare 1086/2012 din 06.12.2012În temeiul art. 242 pct. 2 Cod Procedură Civilă, Suspendă recursului declarat de recurenta S.C. AGRODASOR S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 29305/28.11.2011 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar 26504/325/2011, în contradictoriu cu intimata S.C. CARPAT AGREGATE SA Bucureşti, având ca obiect pretenţii. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Aprilie 2012.
pentru soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului
Acordă termen în data de 27.03.2012, sala 174, complet C9LP/R, ora 9, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile; recurenta va fi citată cu un exemplar al întâmpinării formulată de intimată şi cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 482 lei şi a timbrului judiciar de 2,5 lei, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat.