B****** C********* C*****
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - P****** O******* M******
IntimatAdmite, în parte, plângerea. Dispune înlocuirea sancţiunilor aplicate petentului prin procesul-verbal cu avertismentul. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.09.2012
Hotarare 7945/2012 din 26.09.2012În temeiul disp. art. 167 Cod procedură civilă, admite petentului prin apărător, probele astfel cum au fost solicitate, respectiv: proba cu înscrisuri, şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat un martor, în persoana numitului Damian Valentin, pe teza probatorie a dovedirii situaţiei de fapt expusă pe larg în cuprinsul plângerii. În vederea audierii se citează martorul Damian Valentin cu domiciliul în Piteşti, str. Ştefan Odobreja, nr. 2, bl. C6, sc. A, et. 1, ap. 5, judeţul Argeş Amână judecarea cauzei la 26.09.2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor art.153 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, modificat prin Legea 202/2010. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Iunie 2012
În temeiul dispoziţiilor art. 86 alin. (1) şi alin. (3) Cod procedură civilă, se desprind filele 11 şi 12 din dosarul cauzei, reprezentând copia întâmpinării şi se comunică petentului pentru a lua cunoştinţă de conţinutul acesteia. În raport de disp.art.156 Cod procedură civilă şi art.6 paragraful 1 din CEDO admite cererea petentului pentru lipsă de apărare. Amână judecarea cauzei la 13.06.2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor art.153 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, modificat prin Legea 202/2010 Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Aprilie 2012