M***** G*******
InculpatB**** A**
Parte vătămatăS.pen. nr. 47/11.02.2013.Condamnă pe inculpatul M.G., pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie prev. şi ped. de art. 305 al. 1 lit. „c” c. pen. cu aplicarea art. 37 lit. „a” c. pen., art. 74 al. 1 lit. „c” c. pen. şi art. 76 lit. „d” c. pen. la 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 83 c. pen. dispune revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 258 pronunţată în data de 13 octombrie 2009 în dos. nr. 2668/336/2009 al Judecătoriei Vişeu de Sus, inculpatul urmând să execute pedeapsa cumulată de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare în regim de detenţie cu toate consecinţele prev. de art. 71 şi 64 lit. „a” teza a II-a şi „b” c. pen. În temeiul art. 191 al. 1 c. pr. pen., obligă pe inculpat să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 47/2013 din 11.02.2013amână pronunţarea la data de 11 februarie 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.02.2013Admite cererea de amânare formulată de către inculpat. Amână judecarea cauzei la data de 7 februarie 2013, termen dat în cunoştinţă inculpatului şi părţii vătămate. Prorogă discutarea asupra cererii în probaţiune formulată de inculpat pentru termenul următor, în prezenţa acestuia. Se va întocmi o adresă către inculpat şi se va solicita să precizeze dacă îşi mai menţine cererea de recuzare, având în vedere că s-a schimbat preşedintele completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 17.01.2013Admite cererea de amânare formulată de către inculpat. Amână judecarea cauzei la data de 17 ianuarie 2013, termen dat în cunoştinţă părţilor. Inculpatul va face dovada achitării în întregime a pensiei de întreţinere părţii civile B**** A**.
Incheiere de sedinta din 26.11.2012Admite cererea de amânare formulată de către inculpat. Amână judecarea cauzei la data de 26 noiembrie 2012, termen dat în cunoştinţă părţilor. Inculpatul va face dovada achitării în întregime a pensiei de întreţinere părţii civile B**** A**.
Incheiere de sedinta din 14.11.2012