Ţ***** I*** C******
InculpatSent. pen. nr. 327/27.11.2012.Condamnă pe inculpatul Ţ.I.C.-pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România prev. şi ped. de art. 85 al. 4 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind. 1 al. 7 c. pr. pen. la 8 (opt) luni închisoare; -pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere prev. şi ped. de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 33 lit. „b” c. pen. şi art. 320 ind. 1 al. 7 c. pr. pen. la 8 (opt) luni închisoare. În baza art. 33 lit. „a” şi 34 lit. „b” c. pen aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) luni închisoare. În baza art. 81 şi 82 c. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 8 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prev. de art. 83 c. pen. În baza art. 191 al. 1 c. pr. pen. obligă pe inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare.
Amână pronunţarea la 27-11-2012.
Admite cererea de amânare formulată de către inculpat. Amână judecarea cauzei la data de 26 noiembrie 2012, termen pentru când se va cita inculpatul cu mandat de aducere. Inculpatul îşi va angaja apărător, în caz contrar i se va desemna unul din oficiu.