Dosar 2619/213/2012 din 21.11.2012

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2619/213/2012
Data dosar:
21.11.2012
Instanta:
Judecătoria Corabia
Departament:
Civil - Penal
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.12.2012 la ora 09:00

    Complet: CA3
  • Condamnare

    Condamna pe inculpatul P******** C******* G*****, la o pedeapsa de la o pedeapsa de 8 luni închisoare , pentru săvârşirea infracţiunii prev. si ped. de art.86 al.2 din OUG 195/2002, cu aplic. art.320/1 al.1-7 Cpp , cu aplic.art.74 lit.a,b,c C.p, art.76 lit.d C.p. În baza art. 85 alin. 1 şi 2 Cod penal anulează suspendarea condiţionată a pedepsei de un 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 21/24.02.2012, pronunţată de Judecătoria Corabia în dosar nr.49/213/2012, definitivă prin nerecurare la data de 12.03.2012. Constată că inculpatul a săvârşit infracţiunea de „refuz, împotrivire ori sustragere a conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice de sânge”, condamnat prin sentinţa penală nr.21/24.02.2012 a Judecătoriei Corabia şi infracţiunea de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană, având permisul de conducere reţinut în vederea suspendării”, din cauza de faţă, în concurs real prevăzut de art.33lit.a C.p. În baza art.36 al.1 C.p, raportat la art.33 lit.a-34 lit.b C.pen. Contopeşte pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.21/24.02.2012 pronunţată de Judecătoria Corabia, în dosar nr.49/213/2012, cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru noua infracţiune, urmând ca inculpatul Paraschiv Cristian să execute în final,pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 luni închisoare. În baza disp. art.71 al.1 Cp , aplica inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art.64 lit. a teza II si b Cp . Potrivit art.81 Cp dispune suspendarea condiţionata a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani si 8 luni ,conform art.82 Cp si în temeiul art.71 al.5 Cp suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale . Potrivit art.359 Cpp atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.83 Cp. În baza disp. art.191 al.1 Cpp obliga inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului . Cu recurs la Curtea de Apel Craiova. Pronuntata în sedinta publica azi 19.12.2012.

  • Sedinta din data de 14.12.2012 la ora 09:00

    Complet: CA3
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea rezultatului dezbaterilor la data de 19.12.2012. Pronuntaă în şedinţă publică azi 14.12.2012.

Flux dosar


Actualizare GRPD