B***** V***** I****
InculpatCondamnă pe inculpatul B.V.I. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu incidenţa prevederilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penal, la pedeapsa închisorii de 1 an. În temeiul art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 3 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal şi suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare conform art. 71 alin. 5 Cod penal. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească suma de 500 lei cheltuieli judiciare statutului din care suma de 50 lei reprezintă onorariul pentru avocat oficiu Balog Eniko ce se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 25.04.2012.
pentru data de 25.04.2012