F***** V*****
PetentÎn temeiul art. 450 Cod proc. penală, raportat la art. 59 Cod penal, admite cererea pentru liberare condiţionată formulată de către petentul condamnat F. V., aflat în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara, în executarea pedepsei de 13 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 29/2004 pronunţată de Tribunalul Hunedoara pentru săvârşirea de infracţiunii de –viol– art. 197 c.p., MEPÎ nr. 33/2004 al Tribunalului Hunedoara. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 33/2004 al Tribunalului Hunedoara , atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod penal. În temeiul art.189 alin. 2 Cod proc. penală, dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. În temeiul art. 192 alin. 3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţa publică de astăzi, 18 octombrie 2012.
Hotarare 2983/2012 din 18.10.2012Amână cauza la 18.10.2012 pt. a se solicita pr. vb. şi caracterizarea petentului.