B*** G*******
ContestatorC*** D* P***** A M*********** B********
IntimatAdmite cererea. Anulează decizia nr. 236404/23.06.2011 emisă de Casa Locală de Pensii Sector 2. Obligă pe pârâtă să emită în favoarea reclamantului o decizie de pensie anticipată parţială prin care, începând cu data de 09.07.2009, să stabilească dreptul de pensie al acestuia prin raportare la o vârstă standard de 64 ani şi 1 lună, cu o reducere de vârstă de 3 ani şi 6 luni conform art. 42 Legea nr. 19/2000, un stagiu complet de cotizare de 33 de ani şi 2 luni. Obligă pe pârâtă să achite reclamantului diferenţa de drepturi de pensie aferente perioadei 09.07.2009 – 01.01.2011. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.01.2013.
Hotarare 498/2013 din 17.01.2013Amână pronunţarea pentru 17.01.2013. Supusă controlului judiciar odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.01.2013.
Amână pronunţarea pentru 10.01.2013. Supusă controlului judiciar odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.01.2013.