P******** D* P* L**** J********** B*****
RecurentV**** D*****
Intimat InculpatÎn temeiul art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.pen. admite recursul declarat de P******** D* P* L**** J********** B***** împotriva sentinţei penale 618/2012 a Judecătoriei Braşov , pe care o casează sub aspectul individualizării judiciare a executării pedepsei principale. Rejudecând în aceste limite: Face aplicarea art. 86 ind. 1 Cod pen. şi dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere pe o durată de 4 ani , care constituie termen de încercare , potrivit art. 86 ind. 2 Cod pen. În temeiul art. 86 ind. 3 Cod pen. pe durata termenului de încercare condamnatul are obligaţia de a se supune următoarelor măsuri de supraveghere din partea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov: a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art. 86 ind. 3 al. 3 lit. e Cod pen. pe durata termenului de încercare condamnatul nu va conduce nici un vehicul. În temeiul art. 71 al. 5 Cod pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 Cod pr. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 ind. 4 Cod pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.189 C.pr.pen. dispune avansarea din fondurile MJ către Baroul Braşov a sumei de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu. În baza art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.10.2012.
Amână pronunţarea cauzei la data de 11.10.2012.