A******** D* P********** N** 3* S****** - R****** P*** S****** C*******
ReclamantM********* S****** - P*** P*****
PârâtA****** H******
Chemat în garanţieConstată perimată cererea formulată de reclamanta Asociaţia de proprietari nr. 36 având ca obiect „pretenţii” în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Suceava – prin primar şi chematul în garanţie A****** H******. Constată stins procesul în faza în care se găseşte. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.09.2014.
Hotarare 3887/2014 din 16.09.2014În baza art. 1551 alin. 1 Cod procedură civilă, suspendă cauza civilă având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanta Asociaţia de proprietari nr. 36 împotriva pârâtului Municipiul Suceava-prin Primar. Cu drept de recurs în mod separat, pe toata durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2.04.2013.
Incheiere suspendare din 02.04.2013În conformitate cu disp. art. 167 Cod procedură civilă, apreciind că este pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei, Încuviinţează proba cu înscrisuri pentru ambele părţi. Pune în vedere reclamantei să comunice cuantumul sumei datorate de pârât, perioada pentru care datorează aceste sume şi să depună la dosar un centralizator privind debitul, cu calcularea separată a penalităţilor pentru perioada menţionată, sub sancţiunea suspendării cauzei, cf. art. 1551 Cod procedură civilă. Amână cauza la data de 02 aprilie 2013 C.7, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 05.03.2013Se va reveni cu adresă către reclamantă pentru a comunica dacă insistă în acţiunea formulată. Amână cauza la data de 05 martie 2013 C.7, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Conform dispoziţiilor art. 153 alin.1 Cod procedură civilă, se consideră că reclamanta cunoaşte termenul de judecată ulterior celui de astăzi, pentru care citaţia a fost primită prin administrator. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 ianuarie 2013.
Ia act de renunţarea pârâtei la cererea de chemare în garanţie formulată împotriva numitului A****** H******. Se va emite adresă către reclamantă pentru a ne comunica dacă mai insistă în acţiune în caz afirmativ să ne comunice cuantumul sumelor solicitate de la pârât şi perioada pentru care le solicită având în vedere adresa de la fila 66 pe care o înaintăm în copie, sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei. Amână cauza la data de 15 ianuarie 2013, pentru când se va repeta procedura de citare cu reclamanta. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06 noiembrie 2012.
În vederea soluţionării cauzei, Având în vedere cererea de chemare în garanţie formulată de pârât, Introduce în cauză, în calitate de chemat în garanţie pe numitul A****** H******, care urmează a fi citat pentru următorul termen de judecată cu duplicatul cererii de chemare în garanţie. Amână cauza la data de 06 noiembrie 2012, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile.