N***** I**
InculpatN***** M****
InculpatG**** I**
Parte civilăÎn temeiul art. 180 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a şi art. 76 lit. e C.pen., condamnă inculpaţii N***** I** şi N***** M**** la pedeapsa de câte 300 lei amendă penală. În temeiul art. 81 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 1 an, care constituie termen de încercare, conform art. 82 alin. 2 C.pen. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage inculpaţilor atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. În temeiul art. 346 C.pr.pen., admite in parte acţiunea civilă şi obligă inculpatul N***** I** la plata sumei de 100 lei cu titlul de despăgubiri civile şi 300 lei cu titlul de daune morale către partea civilă G**** I**. În temeiul art. 191 C.pr.pen., obligă inculpaţii N***** I** şi N***** M**** la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare in favoarea statului care vor fi suportate in mod egal de inculpaţi, respectiv câte 150 lei fiecare. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare pentru inculpatul N***** I** şi de la pronunţare pentru celelalte părţi. Pronunţată in şedinţă publică azi 01.07.2013.
Hotarare 82/2013 din 01.07.2013în vederea audierii martorilor încuviinţaţi la acest termen, cât şi pentru a da posibilitatea părţilor să poarte discuţii în vederea împăcării
Incheiere de sedinta din 10.06.2013având în vedere lipsa inculpatului N***** I**, precum şi pentru a fi audiaţi martorii încuviinţaţi
Incheiere de sedinta din 13.05.2013faţă de lipsa părţilor, încuviinţaeză cererea de amânare formulată de apărătorul inculpaţilor , prin care solcită acordarea unui termen pentru a se prezenta inculpaţii
Incheiere de sedinta din 03.04.2013dispune amânarea cauzei şi emiterea unei adrese către Baroul Dolj -Serviciul de Asistenţă Segarcea, pentru a se desemna un apărător din oficiu care să îl reprezinte în cauză pe inculpat , apărător care îl va reprezenta şi pe celălat inculpat N***** M****
Incheiere de sedinta din 13.03.2013având în vedere cele reiesite din procesul verbal de căutare la domiciliu al inculpatului N***** I**, cum că acesta se află în imposibilitatea de a se prezenta la instanţă, fiind plecat cu contract de muncă în Spania , va dispune amânarea cauzei şi emiterea unei adrese către Baroul Dolj -Serviciul de Asistenţă Segarcea, pentru a se desemna un apărător din oficiu care să îl reprezinte în cauză pe inculpat , apărător care îl va reprezenta şi pe celălat inculpat N***** M****
Incheiere de sedinta din 13.02.2013Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul părţii vătămate , pentru a observa dosarul şi a-şi pregăti apărarea faţă de lipsa inculpatului N***** I**, dispune amânarea cauzei şi repetarea procedurii de citare cu mandat de aducere şi prin afişare la uşa Consiliului Local Gighera .
Incheiere de sedinta din 30.01.2013faţă de lipsa de procedură cu inculpatul N***** I**, dispune amânarea cauzei şi repetarea procedurii de citare a părţilor, inculpaţii cu mandat de aducere şi prin afişare la uşa Consiliului Local Gighera