T***** D***** C*********
Intimat INCULPATT***** V******
Intimat INCULPATP******** D* P* L**** J********** A***
RecurentÎn temeiul art. 334 Cod procedură penală admite cererea privind completarea încadrării juridice a faptei şi prin reţinerea prevederilor art. 31 rap. la art. 289 Cod penal. În temeiul art. 293 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală condamnă pe inculpaţii: 1) Teglaş Daniel Constantin, 2)Teglaş Vandana,la pedeapsa de câte 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea. În temeiul art. 31 rap. la art. 289 Cod penal cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală condamnă pe aceiaşi inculpaţi, la pedeapsa de câte 3 luni închisoare pentru participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual. În temeiul art. 33 lit. b Cod penal rap. la art. 34 lit b Cod penal contopeşte cele câte două pedepse şi aplică inculpaţilor pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de câte 3 luni închisoare. În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal interzice inculpaţilor exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cod penal cu excepţia dreptului de a alege. În temeiul art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării fiecărei pedepse pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 3 luni stabilit conform art. 82 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă inculpaţilor exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cod penal cu excepţia dreptului de a alege. În tem. art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării fiecărei pedepse, conform art. 83 Cod penal. Constată că valabilitatea paşaportului eliberat pe numele Teglaş Daniel Alexandru a expirat la data de 24.04.2011. În tem. art. 191 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpaţii să plătească statului câte 300 lei ce reprezintă cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 19.04.2012.
T:19.04.2012,pentru repetarea adresei catre IPJ şi emiterea unei adrese la Serviciul Paşapoarte Arad.
T:29.03.2012, pentru emiterea unei adrese la I.P.J pentru a se cunoaste antecedenta penala a inculpatilor; pentru emiterea unei adrese la Serviciul Paşapoarte Arad.