T**** M*****
InculpatD******* S****** M****
Parte civilăÎn temeiul art. 108 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. c din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală condamnă inculpatul T**** M***** la pedeapsa de 3 luni închisoare cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi b Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori. În temeiul art. 110 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. c din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală condamnă inculpatul T**** M***** la pedeapsa de 2 luni închisoare cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi b Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori. În temeiul art. 33 lit. a şi 34 alin. 1, lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă şi dispune ca inculpatul T**** M*****, să execute pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare. În temeiul art. 81 alin. 1 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 3 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul şi în condiţiile art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a şi b Cod penal. Conform art. 71 alin. 5 Cod penal, constată suspendată executarea pedepsei accesorii. Ia act că partea civilă Direcţia Silvică Tg.Mureş, cu sediul în Tg. Mureş, str. Enescu, nr. 6, jud. Mureş a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum total de 410 lei, din care suma de 150 lei provine din faza de urmărire penală. Suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondurile speciale ale Ministerului de Justiţie în contul Baroului Mureş. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 20 decembrie 2012.
din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la 20.12.2012
-citarea inculpatului cu mandat -verificarea inculpatului la ANP